„N-avem cuvinte destule ca să îndemnăm pe părinţi şi profesori să îndrume preocupările tineretului spre şah. Dacă nu pun destul preţ pe intelectualitatea acestui joc, să ştie cel puţin că pentru şahist, tablele şi cărțile de joc, ca şi toate jocurile de noroc, devin distracţii barbare de care se leapădă pe măsură ce înţelege şi practică tot mai bine şi mai intens şahul”… –Mihail Sadoveanu—
În data de 03.11.2018, în orașul Lipova, a avut loc Open-ul Internațional de șah rapid, Memorialul I.M. Victor Butunoi, ediția a VI-a. Concursul a avut loc la Centrul Recreativ al orașului Lipova, derulându-se pe parcursul întregi zile. La această ediție am avut bucuria de a avea sportivi din mai multe părți ale țări, și peste 15 jucători de șah, cu titlul de Maestru Internațional. Aspect care a ridicat calitatea turneului, și a făcut competiția de un nivel înalt. Turneul a avut două grupe, prima grupă a fost Turneul A, grupă care a acumulat jucători profesioniști și amatori; iar cea dea doua grupă a fost Turneul B care s-a adresat doar juniorilor de la categoria juniori sub 8 ani; sub 10 ani și sub 12 ani.
În Turneul A, după o bătălie aprigă pe table de șah, după 9 runde, cu 8 victorii, câștigătorul turneului au fost:
Locul I M.I. Dragomirescu Robin-Alexandru de la clubul CSC Ghiroda și Giarmata Vii
Locul II cu 7 victorii i-a revenit M.N. Mircov Nicola-Alexandar de la clubul CS Universitatea Arad
Locul III cu 6 victorii și o remiză la obținut M.I. Illijin Neboisa de la clubul CS Studențesc Medicina Timișoara
Alte premii în Turneul A
Locul I feminin M.I. Dragomirescu Angela de la clubul CS Studențesc Medicina Timișoara
Juniorii din Turneul A
Locul I – U16 ani Miculiț Vlad Cristian de la clubul ACS SAH Club Vados Arad
Locul I – U 14 ani Oltean Cristian de la clubul ACS SAH Club Vados Arad
Locul I – U 12 ani Pragai Rareș Alexandru de la clubul CS Universitatea Arad
Locul I – U 10 ani Ștefan Iulia Cristiana de la clubul CSS Nr. 1 Timișoara
Locul I – U 8 ani Pragai Bogdan Marcel de la clubul CS Universitatea Arad
Cei mai buni jucători din cadrul acestui turneu, antrenați de prof. Florin Bălăceanu,
de la clubul CS „ȘOIMII” Lipova, la această ediție sunt
Locul I Bălăceanu David
Locul II Varga Iulia Roxana
Locul III Varga Sonia Francesca
Locul IV Lăpugean Florin
Turneul B care a ajuns la ediția II, s-a adresat copiilor până la 12 ani. Au participat 30 de junior, care s-au întrecut pe tabla de șah, 7 runde, iar după cele 7 partide cei mai buni dintre ei s-au bucurat de munca lor prin premiile cu care au fost premiați.
Locul I – U12 ani Bătrînuț Bogdan clubul ACS Sah Club Vados Arad (antrenor Rujan Rodel)
Locul II – U12 ani Pop Iulia, clubul CS „Șoimii” Lipova (antrenor Florin Bălăceanu)
Locul III – U 12 ani Maroșan Cătălin, clubul ACS Șahistul Pecica (antrenor Gabriel Gheorghiu)
Locul I – U10 ani Unc Matteo-Adrian, clubul CS Victoria Nădlac (antrenor Ștefan Horvath)
Locul II – U10 ani Gal Ernest-Gabriel, clubul CS Victoria Nădlac (antrenor Ștefan Horvath)
Locul III – U10 ani Lestyan Alexandru Emanuel, clubul CS Victoria Nădlac (antrenor Ștefan Horvath)
Locul I – U8 ani Palote Ana Maria, clubul ACS Șah Club Vados Arad (antrenor Florin Bălăceanu)
Locul II – U 8 ani Todoran Isabelle Teodora, club ACS Șah Club Vados Arad (antrenor Florin Bălăceanu)
Locul III – U 8 ani Crișan Alexandra-Elena, club ACS Șah Club Vados Arad (antrenor Cosma Mitică)

Felicităm toți șahiștii care au luptat în această întrecere a Sportului Minții și mulțumim Primăriei Lipova și Clubului Sportiv Șoimii Lipova pentru tot sprijinul acordat!
Florin Bălăceanu