Cu tot gerul de afară, Ziua Națională cu sărbătorirea celor 100 de ani de Românie Mare a fost deosebită. Am asistat, la Arad, la parada organizată și am fost plăcut impresionat.
A debutat cu un program artistic din care țin să evidențiez corul liceului din Săvârșin care, printre altele, a interpretat o melodie mult cântată și iubită de noi, generația Cenaclului Flacăra. Este vorba de melodia „Trăiască libertatea, trăiască România”.

Au urmat Lucian Drăgan tatăl și fiul împreună cu Alexandra Drăgan, care au încântat audiența cu un potpuriu de cântece patriotice.

În final, parada militară, cu armele specifice.

De remarcat că arădenii au fost civilizați și nu au reacționat negativ la trecerea jandarmilor. Felicitări arădeni. Ziua Națională nu trebuie umbrită de gesturi nepotrivite acestor momente.

Finalul a fost deosebit, cu defilarea copiilor în port popular purtând, desfășurat, un drapel tricolor de 100 de metri.

Una peste alta, frumos…

Adrian IVANOF

Foto: livearad (arhivă)