Sâmbătă și duminică, începând cu orele 9, judoka din 7 țări, printre care și Canada, vor lupta la Sala Sporturilor Victoria pentru medaliile puse în joc la Ziua Judo-ului Arădean, Cupa CSM și ultima etapă de Euroligă. Evenimentul comemorează și șapte ani de la trecerea în neființă a marelui maestru, Mihai Botez. De altfel, totul va începe cu  o demonstrație de ju jitsu a lui shihan Pavel Milovan și discipolilor săi de la Seishi Budo, club înființat chiar de părintele artelor marțiale românești. Într-o conferință de presă organizată la Pensiunea George’s, principalii organizatori au oferit toate detaliile despre competiția ce ar putea bate un record de prezență.

La concurență cu Champions League și Europa League

Pentru prima oară în istorie, Champions League și Europa League la judo se desfășoară în același timp și în același oraș. Pe 7, 8 și 9 decembrie, Sala Polivalentă din București găzduiește cele două competiții, cu prezența sportivilor de pe 5 continente. În ciuda concurenței ce va îndrepta o parte a celor mai valoroși sportivi spre Capitală, acolo unde se vor afla și mai marii Federației Române de Judo, Aradul își pune mari speranțe într-o prezență numeroasă și pe tatamiul de la Polivalentă. „Nu putem ascunde faptul că atribuirea celor două mari competiții europene orașului București ne-a încurcat puțin planurile. Seniorii de valoare din țară și nu numai vor fi acolo, conducerea Federației noastre, de asemenea, dartot vor veni sportivi mulți și la Arad. Anul acesta sperăm să depășim 600 de participanți în cele două zile de competiție. Sâmbătă, e Cupa CSM, rezervată copiilor Under 10, Under 12 și Under 14, unde și-au anunțat deja prezența o grămadă de cluburi din 6-7 țări. Apoi, duminică, la etapa de Euroligă, vrem să facem ceva nou, cu competiții și la Under 18 și Under 23, încercăm să cuprindem toate vârstele. Avem înscriși în competiție inclusiv sportivi din Canada, care se află într-un stagiu de pregătire în Germania și vor veni să-și verifice forțele la Arad.  Slovenia, Ungaria, Croația, Austria, Serbia și, bineînțeles, România sunt celelalte țări prezente prin sportivii săi pe tatami, sâmbătă și duminică. Va fi plăcută și revederea cu Sebastian Zimmermann, fost judoka de seamă al Aradului, care-și va deplasa câțiva dintre sportivii de top pe care-i antrenează în Germania. Și tot de acolo vor veni câțiva judoka pregătiți de alți doi arădeni, Florin Petrehele și Cosmin Lăzureanu”, a menționat profesorul Arpad Nagy, antrenor la Judo Club Pecica și Panda Team Arad.

Trei arădeni încă au șanse la medalii la Euroligă

După etapele ținute în Ungaria, Serbia și Croația, Euroliga la judo coboară cortina peste anul 2018 cu întrecerea de la Arad. După evoluțiile de duminică a reprezentanților celor patru țări participante, vom avea componența podiumului la fiecare categorie de vârstă și greutate. „Elevii profesorului Dorin Drimbe, Sofian Popa, Gabriel Kalman și Andreea Ciopraga, de la CSM Arad, păstrează au șanse la medalii înainte de această ultimă etapă de Euroligă. Pe lângă punctajul bun acumulat, condiția clasării pe peodium este prezența la măcar trei etape din cele patru”, ne-a mai mărturisit Nagy.

Premii totale de 5000 de euro, cu slaba implicare a autorităților locale

Și în acest an, Ziua Judoului Arădean nu beneficiază de finanțare din parte autorităților locale și județene. Dacă prin Cupa CSM s-au suportat cheltuielile cu închirierea sălii, iar Judo Club Pecica acoperă o parte din costurile etapei de Euroligă, restul premiilor și cadourilor pe care le vor primi câștigătorii sunt asigurate din bani privați. Cei mai mulți vin de la omul de afaceri Silviu Turc. „Acest eveniment face cinste Aradului, e numele orașului nostru în joc și ne străduim ca totul să iasă cât mai bine. În acest an, punem la bătaie un premiu de 1000 de euro pentru echipa câștigătoare, ce va fi aleasă conform punctajului olimpic. Am avut un feedback pozitiv după precedentele ediții și ne-am propus să ridicăm ștacheta an de an.  Fiecare copil care va urca pe podium va primi un pachet cu dulciuri, fructe și – bineînțeles – medalii și plachete. Totodată, Ziua Judoului Arădean este un bun prilej pentru noi să premiem cei mai buni sportivi arădeni în anul 2018. Cheltuieli vom mai avea și cu arbitrii, unii dintre ei urmând să vină din Ungaria sau Serbia și asta pentru că mulți dintre români sunt la București, la Champions și Europa League. Dar, repet, facem eforturi pentru că ne dorim ca Aradul să rămână un reper important pe harta judo-ului românesc și din estul Europei”, susține Turc.

 

Parteneri și la noua sală de judo de la Bazinul Delfinul

Recent, fosta sală de aerobic de la bazinul „Delfinul” și-a schimbat total înfățișarea și destinația. De „vină” au fost tot Silviu Turc și Arpad Nagy, parteneri ai proiectului Panda Team Arad. Acesta e menit să crească noi generații de judoka, dar și să-i inițieze pe cei mai avansați în sporturi precum Sambo kombat, Jiu-Jitsu sportiv și MMA (Mix Martial Arts). „Avem o lună plină de când ne desfășurăm o parte din activitate acolo și suntem mulțumiți de cum decurg lucrurile. Încetul cu încetul, atragem inclusiv copii de 4-5 ani spre judo, dar îi pregătim și pe cei mai consacrați într-un mediu nou, cu toate dotările necesare pentru a deschide drumul spre performanță”, a mai menționat Nagy. Înscrieri la cursurile de judo, Sambo kombat (sport olimpica din anul 2024), Jiu-Jitsu sportiv și MMA se pot face la fața locului, dar și la numerele de telefon: 0771339423 sau 0773778652.

 

sursa: sportarad.ro