Prin plecarea Claudiei Boghicevici și decesul lui Aurel Ardelean, PNL are două locuri vacante în Consiliul Județean. Logic, ar fi ca următorii doi de pe lista de la alegerile din 2016 să devină consilierii județeni. Dar logica nu e punctul forte al faraonului Falcă. Și asta pentru că…

Următorul pe listă este Ioan Ulici, (deloc) întâmplător finul lui Ioțcu. Or, Falcă să nici nu audă de Ioțcu sau de neamurile sale… Norocul lui Ulici e că acesta mai e și ginere de primăriță, recte Emilia Brăneț de la Șagu. Și, precum se știe, de primari nu te iei, mai ales în an electoral.

După Ulici, vine Andrei Fuliaș, cel care între timp a dezertat din tabăra liberală și a redevenit ziarist. Și care nu pierde nici un prilej de a-l mușca pe Falcă și pe toți cei care-l înconjoară. Și care, potrivit afirmațiilor proprii, a demisionat din funcții, nu și din calitatea de membru.

După Fuliaș, urmează alt renegat, în speță George Demian. Acesta a fost în grațiile PNL-ului vechi (a și fost candidat la europarlamentarele de acum 5 ani), dar acum păstrează o oarecare reținere față de noul PNL, în fapt fostul PDL altoit cu Bîlcea, Cadar, Boca și… cam atât!

Următorul, care cât de cât ar fi validabil, este Adrian Creț, în fapt un nume necunoscut pentru politica arădeană și pentru mulți colegi de partid.

Apoi, iar o „gherlă”: Florin Morar, fin de-al lui Pistru (alt indezirabil pentru Falcă) și care a plecat între timp după nașu’, la ALDE!

Vine la rând Paul Țica, fiul fostului primar de Beliu, care a avut și el o tentativă de a pleca din partid (tot către ALDE) și care e tot mai puțin atras de politică. AAA, și, din câte știm, e și el finul lui Ioțcu!

Am ajuns la locurile 24 și 25, unde cei doi ocupanți, Cosmin Petrila și Florin Tripon,  sunt – tot pe surse – angajați la Asociația care implementează proiectul cu Deșeurile în județ. Firesc, Falcă nu-și dorește să redezgroape acest „mort” care oricum pute și așa, pe jumătate acoperit.

Pe locul 26 găsim iar un nume cât de cât eligibil, Sorin Sălăjan. Numa’ că și acesta este angajat la ADI. La alt ADI, adică la Asociația de Apă Canal și iar reînvie Falcă un subiect care nu-I convine, ca imagine.

Abia pe 27 apare un… solist de muzică populară, Cristian Sălășan, de loc din Lipova. Of, am uitat, și acesta e fin… Finul Claudiei Boghicevici, care nici ea nu mai e în grațiile faraonului.

De la 28 încolo, totul e deja ceață. Mai distingem doar numele veșnicului Pătrăuță, a fostului consilier județean PP-DD Valentin Covaliv și… cam atât.

Asta ca să vedeți că nu-i ușor să fii Faraon și să alegi așa, în două săptămâni, după ce ai distrus partidul vreme de cinci ani!

P.S. Lista PNL din 2016:

1.Iustin Cionca 2.Sergiu Bîlcea 3.Claudia Boghicevici 4.Aurel Ardelean 5.Adrian Ţolea 6.Corina Crişan 7. Călin Bibarţ 8.Vasile Ciceac 9.Simona Stan 10.Iosif Retter 11.Cristian Feieş 12. Garofiţa Popa 13. Cristian Urzică 14. Ioan Plaveţi 15.Doru Bozga 16.Răzvan Cadar 17.Ovidiu Moşneag

18.Ion Ulici 19.Andrei Fuliaş 20.George Demian 21. Adrian Creţ 22. Florin Morar 23.Paul Cătălin Ţica 24. Cosmin Petrilă 25.Florin Tripon 26.Sorin Sălăjan 27. Cristian Sălăşan 28. Nicolae Muntean 29.Gabriela Bodnar 30. Florin Sari 31. Sorin Negrei 32. Dumitru Popescu 33.Ioan Gigel Cut 34. Valeriu Dragoş 35. Teodor Pătrăuţă 36. Marius Frătean 37. Ioan Han 38. Valentiv Covaliv 39. Bogdan Blaga 40.Cristian Pele 41. Lucian Flueraş 42. Ioan Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here