Așa cum am promis, continuăm seria dezvăluirilor, dar înainte de a asta, vreau să fac cunoscut un aspect foarte neplăcut generat de dezvăluirile anterioare. Senatorul Marcel Vela a afirmat că îi va sancţiona pe consilierul Doru Coșei, dar și pe colega sa Mariana Molnar. Nu cred că opinia domnului senator, de a-i sancționa pe acești consilieri este împărtăşită şi de alţi colegi din partid, chiar la nivel național, dat fiind faptul că Doru Coșei a vorbit despre ilegalitățile din Băile Herculane, fără a face vreo declarație politică. Mai jos redau din declarația domnului senator PNL.

”S-a discutat în organizație ca cei doi să nu mai încalce statutul și să iasă public pentru că altfel se ajunge la retragerea sprijinului” spune președintele Ion Marcel Vela.

Acesta vorbește chiar despre o hotărâre de consiliu local prin care s-ar fi primit o sponsorizare serioasă de la hotelurile Diana și Afrodita și cei doi ar fi votat împotrivă. ”Dacă mai face așa ceva înseamnă că nu mai face parte din echipa noastră” a spus Marcel Vela.

Dacă domnul senator, președinte de organizație PNL, ar fi înzestrat măcar cu un strop de curiozitate, ar fi cerut o copie a procesului- verbal de ședință din acea dată şi ar fi observat că doamna Molnar Mariana nici măcar nu a fost prezentă la ședință, deoarece era prezentă la târgul de turism din București. În fapt, cred că domnul senator, este supărat că nu s-a votat bugetul din cu totul alte considerente. Mai mult, a declarat că domnul primar Miclău este unul dintre cei mai performanți primari din Caraș-Severin. Ar fi interesant să aflăm şi noi care sunt măreţele realizări, căci numele acestui primar nu poate fi asociat decât cu un trotuar cu lungimea de aproximativ 900 m. Interesant ar fi la ce preț a fost contractată această lucrare, deoarece unele persoane avizate vorbesc despre suma de aproximativ 500.000 – 600.000 de lei.

În cursul anului 2013, în urma sesizărilor unor cetățeni din Orașul Băile Herculane, autoritățile locale au întreprins o serie de controale în zona Gării CFR , în urma cărora s-au constatat o serie de construcții ilegale edificate pe un teren aflat în folosință, în suprafata totală de 2000 mp folosit de către doi asociați, SC SLG GEANINA IMPEX SRL și AF TELEAGA VASY , fără ca asociatul SC SLG GEANINA IMPEX SRL să își fi dat acordul cu privire la edificarea acestor construcții. Practic, a avut loc o ocupare, abuzivă, fără drept a întregii suprafețe de teren care a fost dată în folosință celor doi asociați, câte 1.000 mp fiecare. Suprafața de teren deținută de AF Teleagă Vasy a fost înscrisă în C.F. 30472 și 30471 Mehadia.

La data de 23.04.2013, arhitectul șef și un consilier principal din cadrul Primăriei Băile Herculane, se deplasează la fața locului și constată următoarele abateri, privind disciplina în construcții conform procesului-verbal nr.7946/23.04.2013.

Pe terenul aferent parcării aflate vizavi de Gara Băile Herculane situate pe malul drept al râului Belareca, adiacent drumului national DN6, s-au constatat următoarele: Confecție metalică cu geam PVC sticlă teropan cu dimensiuni de aroximativ 10m x 3m fără a deține autorizație, așternerea unui strat de ballast pe o suprefață aproximativă de 1.000 mp, depozitarea pe teren a unei cantități de piatră cubică.

Lucrările de construcții sunt executate pe raza monumentului istoric Gara Oraș Băile Herculane încadrându-se la prevederile art. 25 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. S-au dispus umătoarele măsuri : sistarea lucrărilor de construcții fără autorizație de construcție și intrarea în legalitate.

 Ciprian DEMETER