La 169 de ani de la nașterea genialului Mihai Eminescu Asociația Pentru Reformă Civică și Democrație, reprezentată de președintele Samuel Caba, Dr.ec.Florin Coană și șeful departamentului Tineret Alexandru Șipoș, au fost prezenți (pe 15 ianuarie a.c.) la Școala generală ”Aron Cotruș” din cartierul Grădiște, unde au fost întâmpinați de dl.director Daniel Tocoianu și  de numeroase cadre didactice pentru a-l omagia pe genialul Mihai Eminescu.
În discursul omagial, Președintele A.R.C.D., Samuel Caba a vorbit despre Mihai Eminescu, cel mai mare poet romantic al României și ultimul mare poet romantic al Europei!
Samuel Caba a salutat inițiativa Academiei Române care, prin grija acad. Eugen Simion (fost președinte al Academiei Române și coleg cu Nichita Stănescu – un alt mare poet național!) a editat Integrala Mihai Eminescu! Deasemena, Samuel Caba a spus că A.R.C.D.-ul va solicita Ministerului Culturii ca Integrala Eminescu să fie difuzată în toate școlile din România!
La 169 ani de la nașterea lui Mihai Eminescu se cuvine să-i promovăm opera și a recomandat cu căldură acum, înainte de 24 ianuarie (Mica Unire!) și în primul an al celui de al doilea Centenar al Marii Uniri, poezia: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.
La finalul reuniunii, reprezentanții A.R.C.D. au mulțumit gazdelor pentru primire și au oferit câte o floare (pentru doamnele profesoare) și câteva zeci de volume cu poeziile și proza nemuritorului Mihai Eminescu.
B.P.