Este o vorbă: „Dacă tăceai, filosof rămâneai!”, pe care se pare că junii liberali arădeni, sau pediști (erau cu cașul la gură pe atunci), pedeliști ce-ar fi se pare că nu o știu. Mai nou, din puțul gândirii, „ortodoxul” botezat până și la Iordan, Bogdan Noghiu pe numele său de scenă politică și care își fleandură fizicul pe la Consiliul Județean, a scos-o: „Ne comportăm astăzi ca o populație, nu ca un popor.”

Frast am căpătat când am citit această cujetare, culeasă poate de pe net! Bogdane, înainte să ne ameninți cu tot feluri de cacaturi de ale tale, din închipuirile pe care crezi că ți le permite o banală funcție de „slugă” la Consiliul Județean și la PNL,  înainte de a pupa… dosuri (scuzată-ne fie expresia kakademică) și înainte să… atingi clanțele de la ușile șefilor vremelnici, GÂNDEȘTE!

Sau, dacă ai nevoie (după cum susții) de îndrumare duhovnicească, fă un drum până la Periscopul Șamponel, pe Epsicopiei, să-ți dea binecuvântare.

Haideți, gata! Că pe ăsta nici Dumnezeu nu-l mai scapă.

Komunistul Ortodocsă

(P)

1 COMENTARIU

  1. Oameni buni cum are asta functie la cja ?
    Nu e capabil sa termine Teologia la Arad de 3 ani tot da pe restante !
    Si ne conduce asta ! Amar amar!

Comments are closed.