Nici nu s-a uscat bine rugina, pardon, „patina timpului”, pe așa zisul grup statuar „aruncat” de către Falcă în fața fostului cinematograf Dacia, că au și început lucrări în perimetru! Săpături etc., etc., marca GIGI de Didești, acest Celentano de Arad ce se crede Zeus și proprietar peste comuna Arad. Spunem comună pentru că tot grație  „prefesionalismului” în ale administrației a lui Falcă Aradul nostru, nu a lui!!!!, a ajuns la acest stadiu.

Foto: aradon

Apropo, prin amplasarea acestui grup statuar care, chipurile, ar simboliza Marea Unire de la 1918, Falcă a ținut să demonstreze că el este mai presus de lege! Fără nici un studiu de fezabilitate prealabil, fără un PUD (sau ce-o mai trebui), fără vreun Certficat de Urbanism, fără Autorizație de Construcție, fără să aibe terenul atribuit legal, GIGI Falcă, cu de la el putere a dictat amplasarea, în regim de urgență, a grupului statuar din imagini. Taman în fața unui restaurant cu profil italian, Milano, și pe a cărui proprietar l-a obligat să-și dea firma jos. Asta, poate pentru a nu se înțelege că Milano a avut ceva de-a face cu Marea Unire a românilor, de la 1918. Jenant și total pe lângă lege, Domnule Falcă de Didești. TU, care ești pus să reprezinți interesele arădenilor, să veghezi asupra respectării dispozițiilor, hotărârior etc. locale și nu numai, TU care ești obligat să te sesizezi în cazul încălcării prevederilor acestora, tocmai TU le încalci FLAGRANT? Și autoritățile competente să nu se sesizeze… Nasol momentul.

Ba da, totuși s-a întâmplat ceva. Cu câteva zile în urmă, un serviciu sau departament din cadrul Primăriei a constatat șirul de ilegalități crase comise de Falcă și a amendat, ATENȚIE!, Primăria cu suma de 1.000 de lei!?!? Adică, tot pe arădeni, că din banii lor se va plăti amenda.

Întrebăm și noi așa, ka komuniștii, dacă vreun alt arădean ar fi făcut ce a făcut Falcă, dacă ar fi început FĂRĂ „PĂȘUȘ” de la Primărie vreo lucrare fără documentele mai sus menționate, dacă ar fi început renovarea fațadelor degradate ale clădirilor (ale căror proprietari vor trebui să plătească, de la 1 ianuarie 2019, impozit mai mare cu 500%), ce ar fi pățit? Cam cât primea amendă? Ce credeți?

Dar, noi suntem fraieri (arădenii plătitori de taxe și impozite locale – printre cele mai mari din țară!). Odată că am votat pe această „vinitură” din Dideștii de Oltenia, un element pus pe căpătuială. Și în al doilea rând pentru că nu ne apucăm să facem și noi ca el. Să începem să contruim, să renovăm, să amplasăm statui, busturi sau ce ne taie capul și după aia să facem documentele. Că 1.000 de lei, zece milioane de lei vechi, amendă nu e un capăt de țară. Și dacă Primăria lui Falcă a primit doar o amendă simbolică, de ce alți muritori de rând ar primi o contravenție mai mare?

Noi, komuniștii de la Flacăra roșie, decretăm LIBER la construcții fără forme legale. Că doar facem documentel, conform metodei Falcă, după aia. Ce mama dracului, precedentul a fost creat!

Una mia Suta lei

(p)