Cu mai bine de un an și ceva până la alegerile locale (dacă Dumnezeu dă bine și rău la nime, vor avea loc în iunie 2020), anumiți indivizi deja se văd șefi mari. Atât peste Consiliul Județean, cât și la Primărie. Cred că dacă au o brumă de bani, brumă – vorba vine!, au și început chefurile, chiolhanurile și își fac planuri mari kă kum să… strângă mai mult.

Haideți să începem cu Consiliul Județean, acolo unde președintele se alege dintre consilierii județeni. Consilieri care, la rândul lor, sunt aleși de pe listele de partid(e) sau candidează ca și independenți. Deci, la oală, cum se mai zice. Toată sula ogrezii poate prinde un loc eligibil. Asta dacă are lovelele necesare și, credeți-ne, nu-s bani puțini pe care trebuie să-i depună la caseriile partidelor sau în jeburile șefilor filialelor județene ale acestora, și nu numai. Dar, dacă ai bani și ai și influență, concret – ne referim la un ziar, lucrurile ți se par roz și deja te viseazi șef peste județ.

Concret, este vorba în cazul Consiliului Județean despre un anume Palcu de la Sebiș, care de ani de zile este „șeful” deszăpezirilor de pe drumurile județului, și care deja se vede șef și peste Consiliul Județean. S-a prins individul în cauză că acolo e filonul banilor, că doar (și) cu Consiliul Județean Arad a făcut contracte babane (este vorba despre milioane de euro) și de ce să nu pună mâna pe visteria… arădenilor. Fapt pentru care și-a cumpărat și un ziar, GlaSULAaradului – pentru cei care nu au știut până acum, și pe care vrea să-l folosească în acest sens. Să-l pună la „produs”.  Sau cel puțin așa se pare până acum. Dar, despre Inteco Holding și restul firmelor sale vom mai avea vreme să vorbim. Asta dacă omul cu elicopterul (vezi foto) nu… Nu. Nu ne calcă vreo mașină pe trecerea de pietoni. Că e periculos rău și aprig la mânie, zic sebișenii lui.

Pentru Primăria Arad, ca primar vorbind, o altă variantă circulă în ultimele zile. Dacă ajunge Palcu la CJ Arad, Iustin Marinel Cionca, actualul președinte, rămâne pe drumuri? La banii și averea pe care se laudă că le are! Ce Bibarț, ce Bâlcea, ce Fifor, ce alți candidați? La valoarea lui Cionca, dublată de valoarea lui Palcu… jocurile pentru șefia Aradului pentru 2020-2024 sunt făcute. Cel puțin așa cred ei.

RDS  (DROMC)

(p)