E clar, anul ăsta și anul viitor, totul va fi doar politică și campanie electorală. Nu mai poți deschide televizorul nici pe Discovery sau Cartoon Network de frică să nu sară pe ecran vreun cap de politician care să se laude cu ce ar fi vrut să facă și cu ce ne minte că va face. Dacă îl mai votăm!
Din păcate, nici presa online nu scapă din acest joc pentru că, zilnic, sare câte un politician și își dă cu grebla în oo. Cel mai activ zilele astea prin Arad este Sergiulică Bîlciulică, îl știți, ăla care a comemorat acum câteva zile 20 de ani de demolări de stadioane în Arad. Iată că astăzi a recidivat și, cică, a invitat el jucătorii de la UTA să vadă stadiul lucrărilor de la stadionul Francis Neuman. Omul ăsta nu are simțul ridicolului, cum să-i duci pe fotbaliști la Horror Stadium care de 5 ani e încă la stadiul de betoane?? Timp de câteva zeci de minute, bieții fotbaliști s-au pozat cu betoanele turnate cârn la tribune, cu pereții de culoare mov!!!!!! ( bă, ești nebun???) de sub peluza sud, cică vor fi ceva încăperi acolo, nu au încă uși și ferestre, cu acoperișul care va rugini după ploile acide de primăvară și cu pâmântul gol unde se va monta gazonul! Vă dați seama ce motivare vor avea jucătorii mâine la meciul cu Brăila după un așa tur de forță organizat de vicele de la județ, Bîlcea, care a pus pe facebook poza ce o vedeți, unde el însuși a făcut selfie, cu băieții de elită în spate și cu Grădinariu care arată semnul victoriei revoluționarilor sudamericani!
Păi ce se tot bagă Sergiulică în seamă cu orașul, când el îi cu județul? Vă spunem noi, i s-a pus pata pe primărie după ce Faraonul Ghiță Falcă va pleca din peisaj, ori spre Brucsell (sîc!) ori spre București, sau spre … unde ne gândim noi că ar fi bine să meargă!
Să te lauzi cu un stadion care după 5 (cinci) ani este în stadiu de betoane, este o jignire adusă arădenilor. Dacă mai punem la socoteală că vor fi 12.00 de locuri, deci cât o sală de sport modernă, dacă ne gândim că va mai curge multă apă pe Mureș până va fi gata de tot, avem dimensiunea completă a dezastrului administrației care va fi de tristă amintire, după anul 2020!
Păcat că nu i-a dus Sergiulică pe utiști să le prezinte realizările lui, să-i treacă la oră de vârf peste calea ferată pe drumul Șiriei, și apoi să o ia vitejește spre comuna lui Slavici, pe drumul ce se spune că va intra în circuitul Campionatului național de off road!
Rușine administrației! O să aveți o surpriză la vot!
p.s. Un bucătar de la un restaurant chinezesc a spus că el cu cei 3 copii ai lui ar fi terminat stadionul Francisc Neuman în 5 ani, și-l făceau din piese de Lego!