În loc să-și consume, discret și cât mai anonim posibil – așa cum fac hoții cu „ștaif” -, rodul furăciunilor, ca orice infractor ce se dă victima, Năstase s-a trezit dând sfaturi, precum că e bună ideea cu repatrierea aurului. Păi, cum altfel ar fi reacția țiganului (rom, ori whisky, cum doriți!) care vede sau aude de aur? Nu e normal sa intre în transă și să-i iasă ochii din orbite? Jigodia naibii! Au consumat tot ce trebuia să rămână copiilor și nepoților noștri! Au vândut totul, la tonă sau vagon, pentru niște comisioane (șpăgi) care să le asigure lor și copiilor lor, exclusiv, o viață de nababi, fără să producă ceva. Atât au făcut: au profitat, la maxim, de ceea ce au creat și adunat alții, împărțind, discreționar, averea publică, între ei, cei ce au uzurpat puterea prin minciună și demagogie, punând în operă ceea ce au învățat de la părinții lor și la orele de spălare a creierelor din facultățile comuniste. Au furat truda și chinul a două generații ce au muncit flămânzi și umiliți de părinții acestor năpârci, pentru o cauza deșartă (comunismul), făcându-se stăpâni, de facto, pe ceea ce nu era și nu trebuia sa fie vreodată al lor. Ei sunt generația privilegiată, pseudo-educată, pe care comuniștii n-au putut-o lichida, pentru că erau copiii lor.

Acum, când nu prea mai e de furat, fiindcă n-a prea mai rămas ce vinde corporațiilor, vor și aurul tuturor, să-l subtilizeze pentru ei. Pentru că acesta este, în fapt, scopul meschin: nu să repatrieze aurul, că n-ar fi în siguranță la Londra, ci pentru că depozitat la Londra nu-l pot subtiliza, prin ordonanțe date în miez de noapte sau hotărâri de guvern cu dedicație. Analizând activitatea acestor parveniți, pseudo-demnitari, nu putem trage decât următoarea concluzie: au fost și sunt niște mediocrități imorale, lipsite de scrupule, cocoțați la putere prin minciună și manipulare de tip comunist, care, în loc să administreze țara în folosul cetățenilor, s-au îngrijit, exclusiv, de propriul burdihan, adică de propria bunăstare. N-au făcut nimic pozitiv pentru țară, din contra, au vândut, risipit și consumat toată agoniseala ultimelor două generații. Au sacrificat viitorul și proprietatea publică, pentru a-și asigura prezentul și viitorul lor, exclusiv. Și pentru că au întâlnit un popor excesiv de tolerant și prea naiv, au profitat, precum fanarioții, la maxim și profită în continuare, traficând, în interesul lor, averea publică.

În pofida sforăelilor naționaliste și socialiste, n-au pic de rușine, de respect și de demnitate față de cetățean, de valoare, batjocorind istoria și sacrificiul generațiilor trecute, traficând, ca la iarmaroc, bunurile țării, fără a le păsa de viitor. Într-o țară educată, cu oameni demni, genul acesta de oportuniști profitori ar fi călcați în picioare și le-ar fi confiscate averile, pentru că sunt niște nemernici, lipsiți de altruism. Dar nu, nu aici. În țară asta a capului plecat, în țara pupincuriștilor cronici și a celor care te execută pe la spate (vezi ultimile alianțele) ei, cu tupeu incomensurabil, ne dau lecții de morala, de un cinism greu de imaginat. Predică, cu pretenții de docți (deși sunt de un diletantism de speriat) că e bine ca aurul de la Londra să fie repatriat.

Dar nu spun nimic de cel de la Moscova, despre al cărui repatriere doar au mimat că-i interesează. Cum să ceri mamei Rusia, la țâța căreia ai supt și ai făcut carieră, să-ți dea ce-a furat? Păi, nu te-a crescut la sânul ei, alăptându-te cu imoralitatea ateistă și ura împotriva educației și a inteligenței? Și atunci, nu-i firesc să întrebi: Pentru cine și pentru ce vreți, totuși, repatrierea aurului, dacă nu pentru voi, hoților? Ce câștigă cetățeanul obișnuit, dacă aurul e în țară și nu e la Londra? Cu astfel de administratori, precum cei care au traficat tot ce s-a putut trafica în România, de la petrol, păduri, materii prime și până la Insula Mare a Brăilei, aurul e, oare, pe mâini bune? Aiurea! Eu mă întreb altceva: Nu cumva coincidența nu-i coincidență?

Nu cumva s-a știut că scade rating-ul bancar de țară al României și nu se mai pot împrumuta, ca să mituie armata de slugi cu care își asigură voturile? Și vin alegerile, domnilor! Fără mită nu pot fi câștigate! Ce să mai traficheze și de unde să mai împrumute bani dacă li s-a închis ușa creditelor în nas? Și cum să mai fure o tură, la putere, dacă nu pot vinde aurul României ca să mituie ignorantul și camarila? Credeți că întâmplător, hoțul dovedit, cu pedigree, ne dă lecții de morală și de ceea ce trebuie să facem cu averea publică? Adică, că trebuie s-o punem la dispoziția hoților, ca și cum altă variantă nu exista?

Pe de altă parte, chiar dacă ar spune adevărul, Năstase ar fi ultimul din lume care ar trebui să dea sfaturi în acest sens. E ca și cum Al Capone ar da sfaturi ce să facă SUA cu aurul din trezorerie, după ce-a organizat un hold-up!

Pavel ROMAN