Ia uitați ce poză faină de grup cu multe inimioare la finalul întâlnirii liberalo-popularilor cu șeful lor Manfred Weber de la Germanica. În timp ce leneșul de la Cotroceni (cum zic pesediștii) nu se sinchisește să încerce să imite semnul inimii, logoul popularilor europeni, ceilalți din primul rând își încearcă abilitațile. Ludovic Orban alias ˝Sică Mandolină˝ reușește o inimioară faină, în timp ce a nost încă primar Jiță Falcă, acest Celentano de Arad ne arată cât e de gros teancul de proiecte pe care le lasă la slugile lui credincioase Bibarț și scribălăului de partid Barbeș.
La o privire mai atentă, se pare că totuși nu e vorba de proiecte ci este semnul mitei portocalii datorită căreia în 15 ani, un biet primar aciuit la Arad venind de la munte a făcut circa 16-18 milioane de dolari (după cum s-a scris prin presa centrală, că aia din Arad e cumpărată de GIGI) din salariul de bugetar. Păi, dacă îl/o are mare. Firma lui Ela, Pro Arhitectura e mare, să vă fie rușine dacă v-ați gândit la altceva.
Dorel Milionarul (în datorii)