Caragiale nota cu o ironie biciuitoare: „Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul?” …

Bunăoară, cam așa s-a discutat și se mai discută, despre Catedrala Mântuirii Neamului. Că e opulentă, că e prea de-tătului … Și ce ați vrea, frați credincioși, grijulii cu viitorul și onoarea neamului? Ați vrea ca viitoarea Catedrală să fie un jaf, să râdă lumea, turiștii străini de neputința, de mizeria noastră? Nu e vorba și de un obiectiv cultural-turistic-arhitectural etc.? Nu este un alt fel de ieșire a noastră în lume? Ce dacă e „măreață”? Așa trebuie să fie o Patriarhie, o Catedrală a Neamului! Toți credem în Dumnezeu, dar suntem niște cârcotași fără pereche, unul mai „dăștept ”ca altul. Halal, deșteptăciune!

Tristan MIHUȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here