După ce parlamentarii PRO România au depus un amendament pentru oprirea alocării bugetare imense a PSD pentru subvențiile partidelor, Victor Ponta a anunțat în aceste zile un proiect de lege mai complex care va duce la renunțarea privilegiilor și avantajelor politicienilor.

În fiecare lună partidele politice cu reprezentanți în administrația locală și Parlament primesc sume importante cu titlu de subvenție de la Bugetul de stat. PSD primește cea mai mare sumă, un impresionant 1,5 milioane de euro! Subvenția de la Buget primită de PSD este cea mai mare din Europa, SPD din Germania primește de 8 ori mai puțin, în timp ce PES (Partidul Socialiștilor Europeni – ce acoperă toată Europa) primește de 4 ori mai puțin.

Și alte partide ca PNL, ALDE sau USR primesc sume importante, inclusiv PMP, partidul lui Traian Băsescu, cel care a tăiat salariile și pensiile românilor în 2010, primește astăzi bani de la cei cărora le micșorase veniturile! Asta deoarece cetățenii români, indiferent dacă votează alt partid sau care nu votează deloc cotizează cu banii lor pentru milioanele de afișe și bannere în toată țara, ca și pentru milioanele de clipuri electorale care inundă televiziunile și internetul.

La dezbaterea Bugetului pe anul 2019, deputații PRO România au depus un amendament în Parlament pentru suspendarea sau reducerea subvenției. Propunerea reprezentanților PRO a fost respinsă de PSD – ALDE.

Dincolo de renunțarea sau reducerea drastică a acestor subvenții nesimțite primite de partide, PRO România va depune un proiect de lege de renunțare la privilegiile și avantajele pe care politicienii le au în fața oamenilor obișnuiți! S-a depășit orice limită a bunului simț – trebuie să acționăm”, a concluzionat Victor Ponta, președintele PRO România.

B.P.