Echipa Serviciului Teritorial Arad al Agenției Naționale pentru Arii Protejate a participat la evenimentul – concurs „Înapoi la origini”, organizat de Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, din municipiu (director – Eugenia Groșan), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad și Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad.

Copiii din cele peste zece instituții de învățământ înscrise în competiție au făcut paradă de cunoștințe legate de anumite zone etnografice din județul nostru, fiecare echipă prezentând, din punct de vedere istoric și geografic, câte un sat românesc, laolaltă cu portul popular din partea locului și, nu în ultimul rând, alături de câteva preparate culinare specifice. La final, în buna tradiție românească, elevii au prezentat și câte un moment artistic folcloric, uimind prin talent și dăruire.

Extrem de documentați, copiii au vorbit, în funcție de zona pe care o reprezentau, inclusiv despre Ariile Naturale Protejate din apropierea satelor, comunelor sau orașelor prezentate. Ineuanii au venit cu informații despre Aria Naturală Protejată „Poiana cu narcise – Rovina”, pecicanii au povestit despre Parcul Natural „Lunca Mureșului”, copiii din Gurahonț au prezentat atât Aria Naturală Protejată „Dosul Laurului”, cât și Aria Naturală Protejată reprezentată de Munții Codru-Moma, din nord-estul județului Arad etc.

„Pentru Serviciul Teritorial Arad al ANANP a fost un privilegiu să fie astăzi alături de acești copii minunați, curioși de obârșia lor, de natura din locurile lor de baștină sau ale părinților lor, de portul popular și obiceiurile românești străvechi. Am avut senzația profundă că România este, prin acești copii, pe mâini bune. În ce ne privește, ca instituție, intenționăm să realizăm, în continuare, parteneriate complexe cu instituțiile de învățământ din municipiu și județ, în așa fel încât să punem toți umărul, cu mic, cu mare, la cunoașterea și protejarea a tot ceea ce are mai de preț țara noastră.” – Eugenia Crainic, șefa Serviciului Teritorial Arad al ANANP și membră a juriului concursului „Înapoi la origini”, aflat a cea de-a V-a ediție.

B.P.