Când ceva îți merge prost, toate îți merg prost, așa se zice prin popor. Țara a ajuns de mâna a treia, Aradul e în picaj după 14 ani de bătaie de joc a parvenitului Falcă, cum să meargă lucrurile bine la clubul ce poartă, nedemn, numele de UTA?

În fiecare vară ne facem vise, suntem amăgiți că va ieși soarele Ligii întâi și în orașul nostru dar tot timpul apar nori care întunecă parcă mintea antrenorilor și jucătorilor și dezamăgesc din nou suporterii utiști tineri și bătrâni deopotrivă.

An de an trebuie să suportăm rușinea de a pierde rușinos partide cu echipe din comune obscure sau cartiere ale Bucureștiului, noi, care odată dădeam fiori marilor echipe din țară și chiar și din Europa.

Practic, azi, nu mai avem nimic din ce a fost odată UTA. Nu avem (încă) stadion, nu (prea) avem fotbaliști de valoare iar juniorii care promit vor pleca la primii bani fluturați în fața nasului lui Meszar. Din păcate, nici la antrenori nu stăm prea bine. Amatorismul a cuprins clubul de ani buni și pare că nu mai există speranță.

Ultimele etape din acest campionat vor fi un chin pentru noi toți, vom suporta noi umilințe, și nu cred că mai are rost să sperăm că va fi mai bine în noul campionat. După vara iluziilor, peste casa baronului Neuman, din nou, vorba serialului, Winter is comming …

 

Chibițul