Trăim într-o lume creată și modelată de o clasă politică mediocră și pseudo-educată (majoritatea politicienilor, pentru a poza că sunt intelectuali, și-au făcut rost de diplome, nu le-au obținut frecventând cursurile, oficial), paralelă cu normalitatea, ba chiar care a substituit normalitatea. În vârful piramidei puterii, Guvernul, acolo unde ar trebui să acceadă crema competenței profesionale și unde moralitatea ar trebui să fie punctul forte, avem niște caricaturi profesionale, monumente ale imoralității, cu pregătire îndoielnică, absolvenți de universități obscure, fără experiență, incompetenți, ignoranți și ușor de manipulat de mafia politică ce controlează economia, selectați special, pe criterii precum dorința de parvenire și gradul de obediență. Or, când nivelul profesional și moral lasă de dorit și competența e ceva mai mult legat de talentul și eficiența în ale furtului din banul public, logic, performanța economiei e pe măsura valorii administrației. Adică un manelism al educației extins la nivelul administrării economiei. Ce concurență! Ce economie de piață bazată pe cerere și ofertă! Ce competență și valoare! Arivistul blindat cu diplome achiziționate contra cost, nu știință, înzestrat cu un caracter „maleabil”, în funcție de ofertă, nu poate funcționa și performa în mecanismul economiei de piață libere, pentru că, profesional și moral, e un rebut. Or, concurența elimină chiar rebuturile! Atunci, la naiba cu competența și moralitatea!

Bazându-se pe incidența prostiei (elegant și diplomatic, ignoranță), D-l Dragnea (aplicând, bineînțeles, sfaturile sociologilor ce studiază efectul declarațiilor demagogice asupra societății ignorante), ca și mentorii săi, comuniștii (care procedau idem), a făcut „o vizită de lucru” la câțiva investitori autohtoni, ce-au avut curajul (sau inconștiența, pentru că e greu de stabilit adevărul) să se lanseze în războiul concurenței, pe piața legumelor. Și, făcând pe naivul, ca și cum n-ar ști cum funcționează economia de piață, respectiv mecanismul cererii și ofertei, în care primează prețul, D-l Dragnea a declarat ceea ce ignoranții așteptau să audă: că hipermarketurile ce controlează comerțul în România, discriminează producătorul român de cel străin, favorizând evaziunea fiscală și că așa nu se mai poate și trebuie luate măsuri. Măsurile însă, propuse, nu vizează eliminarea cauzelor reale ale „discriminării” producătorului român fața de cel străin, respectiv reducerea costului de producție (care e, de fapt, discriminarea), ci sunt pompieristice, adică oferă porția de circ din rețeta „pâine și circ” pentru plebea ignorantă. Făcând premeditat pe naivul, leaderul PSD a lansat în spațiul public acuzația că discriminarea între producătorul român și cel străin, în materie de cerere/ofertă de legume și fructe, are ca și cauză principală evaziunea fiscală. Adică nu costul de producție, ci faptul că, comercianții de legume și fructe, preferă să achiziționeze/vândă produsele din afara României, pentru că eludând taxele (TVA și impozit pe profit), pot comercializa produsele la preț mai mic decât producătorul român, făcându-i acestuia concurența neloială.

O fi evaziune fiscală în domeniu (care, să fim sinceri, este protejată și controlată tot de PSD, pentru că marea majoritate a firmelor din domeniu aparțin unor protejați a-i PSD, pentru că atunci când instituțiile de control fiscal au analizat activitatea acestor firme, pesediștii au strigat că fac abuz) una dintre cauze, dar nu aceasta este cauza principală a faptului că producătorii români nu-și pot vinde produsele în hipermarketuri. Și nici randamentul mic (deși e important și acesta) nu e o cauză principală. Cauza principală, pe care și D-l Dragnea, oricât ar face pe naivul, o știe foarte bine, e nivelul mic al subvenției, acordat de stat, în domeniul producției de legume și fructe, față de cel acordat celorlalte state din UE sau zonele extracomunitare. Or, când costul de producție e mai mare decât al producătorilor din UE și din afara UE, e absurd să declari că hipermarketurile fac discriminare, achiziționând și vânzând produsele mai ieftine. În aceste condiții, pentru a rezolva problema, soluția e la îndemâna guvernului și presupune creșterea subvenției, respectiv renegocierea acesteia cu UE. Dar cine s-o facă? Guvernul, care este în conflict deschis cu UE? Cum să abordeze și să recunoască D-l Dragnea așa ceva?

Dincolo de adevărul ascuns premeditat, al influențării costului de producție de către subvenția fiscală (cu o subvenție mică nu poți realiza același cost de producție ca și unul cu o subvenție mai mare), este de punctat momentul ales de leaderul PSD pentru a lansa acuzația publică că producătorii români sunt aduși în pragul falimentului pentru că, în comerțul cu legume și fructe există multă evaziune fiscală. Pentru că momentul n-a fost întâmplător. Cum sunt, de mult, „Toma Necredinciosul” în materie de coincidențe, sunt convins ca momentul lansării acuzației că producătorul român de legume este falimentat pentru că este concurat de cei ce practică evaziunea fiscală în domeniu, a fost ales premeditat, la fel ca în alte situații similare: se apropie alegerile europarlamentare, iar PSD are nevoie de bani „negri” pentru a-și susține campania electorală. Și de unde bani negri, dacă nu din sectorul fraudei fiscale? Devenită deja o marotă penibilă, campania antifraudă fiscală, a clasei politice, după cum se știe, devine extrem de activă înaintea alegerilor, după care se estompează brusc, ca și cum fenomenul ar fi fost eradicat. Pentru spectacol, se fac urgent niște reorganizări, niște reduceri de personal, niște comasări de instituții (asta pentru a se pierde informațiile și datele acumulate în timpul derulării campaniei antifraudă fiscală), cad și câteva capete (care, oricum, nu contau și nu aveau nici un rol), precum a șefului Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, după declarația leaderului PSD (nu că ar fi fost vinovat cu ceva sau ar fi încălcat ordinele, din contra, precum în teatru, respectiv scenariul: „maurul și-a făcut datoria”, el a gestionat bine perioada în care politicienii au protejat pe cei care comiteau fraude fiscale, dar electoratul are nevoie de „sânge”, nu numai de vorbe) și cam atât. Și ce poate fi mai convingător decât niște reorganizări de instituții pentru eficientizarea activității (cărora, întâmplător, uită să li se dea și atribuții) sau niște demiteri? Fără „țapi ispășitori”, ca la ședințele PCR, unde trebuiau găsiți vinovați cei care au sabotat înfăptuirea socialismului, declarațiile leaderului de partid, în lipsa unor măsuri concrete, n-ar avea nici un efect electoral sau de imagine. Așa că și în acest caz, s-a trecut la măsuri „concrete”, de fațadă (mazilitul, cu siguranță a primit o altă funcție, la fel de bine plătită și rămâne un cadru activ), pentru că electoratul trebuie convins de buna credință a celui căruia a mimat că-i pasă de soarta producătorului român de legume.

Iar dacă partea vizibilă, oficială, a scenariului, pare completă, cu toate ingredientele, în culise, din păcate, ascunsă de ochii publicului spectator, se derulează partea mizerabilă a scenariului. Adică adevăratul scenariu, reprezentând scopul real al întregului montaj realizat și oferit publicului de leaderul PSD. Care, în fapt, e de genul: „bate șaua să priceapă calul”! În fapt, sceneta cu „plânsul pe umărul” producătorului român de legume, n-a fost decât partea de prosteală adresată ignoranților (în care se includ toți: producătorii și cetățenii beneficiari), care ascunde, pervers și cinic, adevăratul scop al vizitei D-lui Dragnea la sera de legume: transmiterea avertismentului către cei tolerați că săvârșesc fraudă fiscală, că e timpul să deconteze perioada de toleranță și grație. Adică că a sosit momentul scadenței toleranței (instituită prin legea prevenției, corect spus).

După douăzeci și unu de ani de practică directă, în sistem, în care am participat direct la astfel de campanii (în prostia mea, la multe dintre ele, chiar crezând în buna credință a celor care le-au demarat), ceea ce spun nu e o fabulație, ci o realitate. Cam așa au procedat toți cei aflați la guvernare înaintea alegerilor: au mobilizat grupările de fraudă fiscală, cărora le-au solicitat să participe, cu bani negri, proveniți din fraudă fiscală, la campania electorală și la bunăstarea proprie a candidaților. Iar organele de control, în special, cele din cadrul ANAF, Curtea de Conturi, ANPC, ANSVSA, IGP și altele de acest gen, manageriate politic, au fost și sunt instrumentele prin care clasa politică declanșează acest gen de operațiuni imorale, de șantaj, la adresa grupărilor ce comit fapte de evaziune fiscală. Cam așa se operează un stat controlat de mafia politică! Se asmut instituțiile publice, împotriva celor ce săvârșesc fapte de evaziune fiscală, doar când politicienii au nevoie de bani negri pentru a-și asigura fondurile necesare pentru a mitui electoratul, mass-media și a-și susține campania electorală. După campanie, instituțiile statului, care au participat la operațiunile de „constrângere”, trec în „hibernare”, urmând perioada în care contribuabilul (inclusiv cel care se sustrage de la plata taxelor și impozitelor) trebuie tolerat și sprijinit, organele de control având obligația să asigure un mediu „prietenos” și de „consultanță”. Și cine nu înțelege cum funcționează mecanismul (precum Garda Financiară și DNA), dispare sau este transformată în instituție de decor. Altfel, cum se explică emiterea de către Parlament, a absurdei legi a prevenției, pe care leaderul PSD a ținut atât de mult s-o implementeze și care a avut rolul de a proteja, în special, pe cei care s-au sustras de la plata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale? Chiar așa? După aproape douăzeci de ani de la intrarea în vigoare a Codului fiscal și a OUG 28/1999 (ce obligă utilizarea caselor de marcat electronice), era nevoie de o lege a prevenției? Dacă douăzeci de ani n-au fost suficienți ca agenții economici să înțeleagă legislația de bază, fiscală, acordarea a încă doi ani, ce înseamnă altceva decât o perioada de „grație” pentru frauda fiscală? Cine în lume, a mai emis o astfel de lege? Că ai voie să încalci legea, pentru o perioadă, fără să fii sancționat?

Că declarația leaderului PSD, privind denunțarea evaziunii fiscale ca fiind principala cauză a nerentabilității producătorului român de legume, e ipocrită, o dovedește faptul că, deși are cel mai simplu și eficient instrument la îndemână să reducă considerabil nivelul fraudei fiscale în domeniul comerțului cu legume sau fructe (și nu numai), n-o face. Știe foarte bine (doar îl are pe ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, care a și propus un asemenea proiect, la care a renunțat, ca în multe alte cazuri, din motive necunoscute), că frauda fiscală din domeniul comerțului cu legume și fructe poate fi eliminată, aproape în totalitate, printr-o măsură simplă, pentru care UE și-a dat acordul: aplicarea măsurii simplificate de colectare a TVA, adică taxarea inversă.Și asta o poate face ori printr-o OUG, ori prin modificarea Codului fiscal în Parlament, în cel mai scurt timp posibil. În aceste condiții, orice producător (român), importator sau achizitor intracomunitar, ar avea aceleași condiții pentru a-și valorifica produsele. Iar ceea ce ar regla piața ar fi costul de producție (adică subvenția).

De ce nu a venit Liviu Dragnea cu propunerea aplicării măsurii simplificate a colectării TVA (taxare inversă) la legume și fructe, dacă chiar a dorit să combată evaziunea fiscală în acest domeniu? Dacă luăm în considerare realitatea, respectiv că era imposibil să nu fi știut că există o astfel de modalitate de a combate frauda fiscală, rămâne o singură ipoteză plauzibilă: Dragnea și restul clasei politice nu vor eliminarea, nici diminuarea evaziunii fiscale în România, în niciun domeniu (comerț cu legume, fructe, carne, materiale de construcții, produse electronice, etc.) pentru că frauda fiscală e cea care alimentează cu bani negri clasa politică. Iar frauda fiscală este sursa care poate alimenta clasa politică cu bani nefiscalizați, greu de controlat și urmărit. Acești bani, obținuți prin fraudă fiscală, sunt, în realitate, explicația existenței actualilor indivizi mediocri și imorali, la conducerea țării, a vilelor somptuoase ale politicienilor, ale caselor de vacanță, proprietăților imobiliare, din țară și străinătatea, a mașinilor de lux (precum cea de 118.000 de Euro a lui Oprișan din pensia mamei), a concediilor luxoase în zone exotice și ultrascumpe ale lumii, a lobby-urilor de sute de mii de dolari prin SUA și Israel, a „șederii” lui Udrea, Bica, Mazăre, Popoviciu și alții prin paradisuri fiscale (că doar nu credeți că muncesc în construcții sau agricultură). În concluzie, în România, bunăstarea și opulența clasei politice are la bază legătura dintre mafia politică și frauda fiscală.

Or, când aud un politician, de genul lui Dragnea, al cărui CV (real, nu declarat), este „construit” pe fonduri provenite din fraudă fiscală (bani proveniți din afaceri cu „TELDRUM” sau din tranzacții cu averea publică), cerând acțiuni imediate și ferme împotriva evaziunii fiscale, acuzând instituțiile publice, ipocrit, când tocmai el a implementat legea prevenției, de non-combat, nu mă întreb, cum ar fi firesc, câți bani vor intra, suplimentar, în bugetul de stat, din combaterea fraudei fiscale, ci cine și ce sume va „dona” la partidele aflate la putere, pentru sprijinirea campaniei sau asigurarea unor „rezerve” demnitarilor în cazul pierderii alegerilor. Pentru că, ulterior alegerilor, lucrurile sunt clare și anticipabile. Ca și în cazurile precedente, cei „orientați”, care vor „cotiza” la partide, vor avea statut de protejați și nu vor răspunde pentru faptele comise, iar dacă vreun naiv, dintre cei care au participat la investigații, se va opune, va fi „liniștit” în sistem Dragnea: mituit sau destituit. Cei care au activat pe cont propriu însă și nu vor „cotiza”, vor dispărea și vor ajunge exemplu al eficienței campaniei de combatere a evaziunii fiscale, cu care se vor împăuna politicienii. În ceea ce privește evaziunea fiscală, contrar declarațiilor publice adresate ignoranților și credulilor, ea va continua să se desfășoare liniștit, nederanjată de instituțiile publice, la același nivel (sau cu câteva procente mai mult), pentru că vor urma alte și alte campanii electorale ale unei clase politice parvenite, mediocre profesional, fără realizări, incapabilă să-și finanțeze campaniile din câștigurile realizate profesional, care se bazează pe banii proveniți de frauda fiscală.

Apropo! Știați că gradul de colectare al TVA a scăzut în perioada 2013 (de când a ajuns PSD/ALDE la putere) de la 8,3% din PIB la 6,3% din PIB adică s-a ajuns la o pierdere de 6,13 miliarde Euro, prin necolectarea acestei sume la buget, deși a fost plătită de populație? Unde credeți că este diferența? În susținerea campaniilor electorale, în vilele politicienilor, în „bolizii” beizadelelor, vacanțele de lux, plimbările prin SUA pentru a câștiga capital electoral și sprijin, etc. Că în autostrăzi, spitale, școli, etc., n-au fost bani de investiții, nu? Șțiați că nivelul de neîncasare (deficitului) al TVA este de 7% în Estonia, 13,33% în Ungaria, 14,19% în Republica Cehă, 20,80% în Polonia, 25,68% iar în România de 35,88%? Ce înseamnă acest nivel de deficit al TVA? Este exact nivelul evaziunii (fraudei) fiscale, pe care statele îl înregistrează. Și este dependent, direct, de modul de administrare al țării de către clasa politică. Or, când din a doua cea mai importantă sursă de venit bugetară (după bugetul asigurărilor sociale), TVA, statul colectează doar 64,12% din totalul plătit de populație la achiziționarea produselor, iar 35,88% este colectat și însușit de mafia fiscală și procentul crește, în loc să scadă, de la an la an, cu toate reorganizările și restructurările făcute în numele creșterii gradului de colectare (și care se dovedesc a fi exclusiv în favoarea mafiei fiscale), cum poți remarca eficiența și buna administrare a guvernelor? Nu e o glumă proastă și o manipulare grosolană? Cum să susții că ai o bună guvernare când crește evaziunea fiscală?

Dacă din cele 6,13 miliarde de Euro, mafia fiscală, în urma acțiunii „Demetra”, va pierde vreo două sau trei sute de mii de Euro, oare va conta? Va conta doar la capitolul imagine a leaderului PSD, confiscarea de către Antifraudă și alte instituții, a câtorva sute de tone (sunt optimist, nu?) de legume și fructe, pentru că în realitate nu se va schimba nimic. Ce reprezintă câteva sute de tone raportate la total? Vreo 0,001%? La finalul operațiunii „Demetra”, România va înregistra, în continuare, un grad de necolectare a TVA, tot de 35,88% sau mai mare, iar politicienii, cunoscând foarte bine că acest deficit de TVA înseamnă că mafia fiscală încasează peste 6,3 miliarde anual din colectarea TVA de la populației, vor trata fenomenul, cum altfel, decât tot ca pe o „pușculiță” pentru viitoarele campanii electorale. Dacă furi bani de la buget, rămân urme. Dacă-i primești, prin șantaj, de la cei care-i fură, nu poți fi acuzat că i-ai furat. Aceasta este rețeta practicată de treizeci de ani de politicieni! Nu fură direct, ci protejează pe cei ce fură, dar se jură că nu sunt complici.

Pavel ROMAN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here