Domnilor ignoranți, needucați, ce vă lăsați manipulați de propaganda mafiei politice ce vrea să delapideze și să jefuiască averea publică, fără să răspundă! Păi, contrar aberațiilor Inspecție judiciare, din Raportul întocmit în urma controlului efectuat la DNA, tocmai aceasta a fost rațiunea și necesitatea înființării DNA, așa cum a funcționat în perioada Koveși! Acesta a fost rostul instituției. Anchetarea celor ce au delapidat și furat din bugetul public și stoparea marii corupții care, de regulă, începea cu magistrații și funcționarii publici. Iar anchetarea magistraților corupți era o prioritate! Sau nu? Ați uitat, așa repede, de grupurile de crimă organizată, ce jefuiau averea publică și banii publici și care aveau în componența judecători, procurori, polițiști, parlamentari, precum cele controlate de Voicu, Costiniu sau de Hrebenciuc și Oprea, de speriau UE? Pentru asta s-a înființat DNA. Să destructureze aceste grupări mafiote, care controlau justiția și asigurau furtul averii publice și a banului public. Or, în pofida a ceea ce spune propaganda mafiei ce se ascunde doar sub sigla PSD (plătită tot din bani publici deturnați), DNA nu a comis atât de multe abuzuri pe cât de multe personaje toxice pentru viața publică (funcționari publici, procurori, polițiști, judecători, miniștri, secretari de stat, parlamentari, ordonatori de credite, etc.) a reținut, trimis în judecată și condamnat, adică a eliminat.
Analizați procentul celor trimiși în judecată și condamnați, raportat la totalul celor cercetați penal de DNA si veți constata că eficiența instituției e remarcabilă. Însă avem memoria scurtă și uităm că Hrebenciuc, Voicu, Oprea și alți fruntași care s-au pitit în spatele siglei PSD, pentru protecție politică, controlau justiția și asigurau „evaporarea” averii publice, nu prin intermediul magistraților onești, incoruptibili, ci prin intermediul unor magistrați corupți. Și acum, ce facem? Convinși de propaganda celor ce au furat România, la propriu, militam pentru revenirea la acel sistem, pentru că era mai bun pentru cei ce jefuiau proprietatea publică?
Nu vedeți ce se întâmplă? Nu vedeți că mafia ce ascunde în spatele siglei PSD si a altor partide aflate la putere, vor să slăbească, în fapt, nivelul autorității publice pentru a fura averea publică și banul public, iar instituțiile care au rol de supraveghere a averii publice și sancționare a celor ce fura din avutul public, trebuie ori să devină simbolice, de decor, ori să dispară? Nu vedeți că orice funcționar, care aplică legea, nediscriminatoriu, devine membru al „statului paralel” și dușmanul mafiei care se ascunde în spatele siglelor politice? În opinia mea de cetățean și contribuabil la bugetul public, care crede că are dreptul să știe ce se face cu banii publici și că nu e legal, moral și corect ca politicienii să cheltuie banii publici după bunul plac, ci după necesitate, cam asta înțeleg că face mafia ce se ascunde în spatele siglei PSD și propaganda lor plătită regește din bani publici furați (Antena 3, România TV, Realitatea TV – ce joacă la două capete). Vor să ne convingă că nu trebuie să mai existe instituții, tip Garda Financiara sau DNA, imparțiale și independente de politic, care să păzească averea publică sau să verifice magistrații corupți, ce permit politicienilor să jefuiască averea publică.
De ce? Pentru că cei ce se ascund azi în spatele PSD, cum nu slujesc nici adevărul și nici justiția, ci vor doar control total și fără răspundere asupra administrării discreționare a averii publice și banului public, pentru a-l însuși fraudulos, vor să controleze, prin intermediul politicului, tocmai partea imorală și coruptă din justiție, care să le asigure și să le permită să gestioneze banul public după bunul plac. Exact ca în perioada post-comunistă, Năstase-Stănoiu, când justiția era controlată politic prin intermediul unor găști politico-mafiote precum cea a lui Cătălin Voicu, Viorel Hrebenciuc și alte specimene de acest gen, ce se ascundeau în spatele doctrinei socialiste a PSD. Acesta este adevăratul obiectiv al celor care controlează azi PSD și se folosesc de partid pentru a mima buna credință, nu ipocrizia cu stoparea abuzurilor din justiție, pe care nu le-au demonstrat niciodată că ar fi existat în cazul politicienilor corupți.
Ei, repet, vor să controleze politic, nu partea corectă a justiției (de care n-au nevoie, pentru că aceasta nu poate fi controlată și nu le-ar permite să delapideze averea publică), ci partea coruptă a justiției, care poate fi subordonată politic și controlată în stil mafiot. Or, existența DNA, în forma și structura celei din prezent, cu statutul de instituție independentă politic, cu informațiile pe care le deține, cu baza de date și dosarele aflate în lucru, cu SRI încă activ și cu arhiva bine „garnisită”, incomodează mafia ce se ascunde sub sigla PSD, pentru că misiunea DNA, așa cum rezultă chiar din raportul inspecției judiciare, e să elimine din justiție exact personajele corupte, pe care se bazează și pe care contează mafia din spatele PSD în misiunea de preluare a controlul justiției și, implicit, a asigurării administrării, după bunul plac, fără riscuri și răspundere, a averii publice și banului public.
Pavel ROMAN