Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad continuă seria cursurilor pentru profesorii din școlile românești din Ungaria.

O nouă serie de cursuri pentru profesorii care predau limba română în Ungaria a început, la finele săptămânii trecute, în Arad. Cei doi parterneri, Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) și Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad continuă, în acest fel, seria colaborărilor derulate pe parcursul a peste 15 ani de parteneriat.

Profesori din sistemul de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar vin la Ara            d pentru a asista la ore, pentru a discuta cu profesorii și învățătorii români despre metodele și instrumentele de lucru aplicate în sistemul școlar din România. În baza colaborărilor cu unitățile de învățământ arădene, profesorii din Ungaria au participat, în ultimii ani,  la cursurile desfășurate în Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”,  Colegiul Național „Vasile Goldiș”, Grădinița PP14 iar anul acesta la Liceul Național de Informatică și Grădinița PP1.

„Mulțumesc colegilor mei din preuniversitar pentru sprijinul de care am beneficiat în aceste proiecte. Implicarea lor și ajutorul efectiv  acordat  colegilor din Ungaria, în fiecare unitatea de învățământ, a asigurat succesul și va garanta continuitatea programului. Este un program important pentru comunitatea românească din Ungaria și ne bucurăm pentru că împreună cu partenerul nostru AȚRU, am reușit să îl derulăm o atât de lungă perioadă de timp” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

„Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria a reușit să dea startul și anul acesta unui nou program care vizează cursurile de perfecționare dedicate cadrelor didactice ale instituțiilor de învățământ bilingv din Ungaria, program derulat în colaborare cu Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Țin să menționez că cele două instituții au o colaborare fructuoasă de peste 15 ani iar noi, românii din Ungaria suntem sprijiniți în diferite probleme educaționale de către conducerea universității arădene. Mulțumirile noastre se îndreaptă și pe această cale către doamna prof.univ. dr. Ramona Lile, rectorul universității, un adevărat prieten al românilor din Ungaria care ne este alături și în acest demers. Ținem să adresăm mulțumiri conducerilor acelor unități de învățământ unde cadrele noastre educaționale sunt primite și ajutate. De fapt, AȚRU prin Secția de Sarcini Educaționale în a cărei sfere de activitate intră și organizarea acestor cursuri, dorește să contribuie, să sprijine învățământul românesc din Ungaria. În cele 40 de ore de participare activă la activitățile școlare, noi, avem mult de învățat, iar aceste cursuri ajută la dezvoltarea învățământului nostru, fie că este vorba de metodica predării, fie că este vorba de diferite noțiuni de specialitate. În aceste două zile petrecute la Arad, am acumulat multe noțiuni, activități de care ne vom folosi în viitor. Desigur, întreg programul nostru este sprijinit de Fondul de Subvenții Bethlen Gábor din cadrul Cancelariei Primului Ministru, Secretariatul pentru Culte și Naționalități” a punctat Corina Olaru – referent pe problemele de învățământ AȚRU.

B.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here