După ultimele sondaje ale ălora care se pricep, nu ale ălora care scriu în funcție de cine dă bani mai mulți, PNL va avea vreo 25% la Europarlamentare. O fi mult, o fi puțin, asta va stabili Sică Mandolină și cu șeful lui de la Palatul Cucuvelei.

Ce ne întere’ pe noi, ca arădeni, este dacă al nost’ actual edil, va fi sau nu va fi deasupra liniei? Procentul de 25% înseamnă că Jitză a nost, stă cu curu’ pe linie, iar la redistribuire ar putea fi al 8-lea penelist ce încheie lista partidului cu cei care se vor îmbogăți cu vreun milion de euroi în următorii patru ani, că despre asta este vorba la Parlamentul Europei. Despre bani. Mulți bani! Care tot la bani trag, că doar nu la sărăntocii ca noi.

E freamăt mare la PSD, care ar vrea să abată fiforu’ peste Arad, de parcă nu ne-au ajuns 14 ani cu un arădean neaoș cu os de oltean și ne-ar prinde bine încă unul navetist de Stoenești! Dar, asta e la localele de anul viitor, la europalamentare PSD Arad fiind pe bară, cum se zice.

Și la PLUSR se fac calcule și poate găsesc și ei vreun botoșel care să încalțe arădenii că s-a cam răcit clima, nu mai avem vară așa cum știam noi de mici copii.

Cel mai simplu e la PNL. Aici treaba îi oablă, se zice că dacă se eliberează fotoliul de la borna zero, catindat va fi cel care reușește să călărească armăsarul alb! Și, cică, ar fi o mașină cu număr de CJA ce se îmbutușă peste landroveru’ alb.

Din punctul nostru de vedere, la Arad cel puțin, surprizele plăcute vor fi ALDE, condus de către deputatul Eusebiu Pistru (aflat pe lista de candidați ai partidului la europarlamentare) și PRORomânia, organizație coordonată de către Flavius Măduța (foto jos), fost deputat PSD în mandatul trecut. În ceea ce privește PRORomânia Arad, deși partid tânăr, proaspăt înființat de către fostul premier Victor Ponta, tânăr politician care nu și-a spus încă ultimul cuvânt, această organizație a reușit să aibe reprezentetnt în toate cele peste 400 de secții de votare. Lucru care ar trebui să dea de gândit adeversarilor politici.

No, vedeți că ne precepem și noi, comuniștii de la Flacăra Roșie, la politichie. Nu numai la alte cele lumești.

Hamlet