Tot mai des am sentimentul de deznădejde, când mă gândesc la țara asta, a noastră. În 30 de ani nu am reușit să facem o autostradă, de la un capăt la altul al țării. Nu avem nici drumuri bune. Zilnic mor oameni pe șosele.Sănătatea e la pământ, mor oameni cu zile. Învățământul e praf. Din multe facultăți ies absolvenți care nici nu știu ce au absolvit. Plagiatul e un modus vivendi. Țara e plină de „doctori” și de generali. Cum plouă un pic mai mult, sunt inundații, oamenii se trezesc cu apa în casă, deși abia s-au dat în folosință canalizările. De ce? Fiindcă au fost făcute lucrări de mântuială. Constructorii au dat „tribut” pentru că au primit lucrarea și au folosit tuburi de calibru redus. Așa s-a întâmplat și la noi, în Gai, Bujac, Sânicolau Mic. Pădurile dispar. Escrocii, țigani sau nu, pun mâna pe centrul orașelor, cu ajutorul notarilor și judecătorilor. Industrie nu mai avem, agricultura, care ar putea hrăni 80 de milioane de oameni, este ineficientă. Importăm legume, fructe, carne … De 30 de ani tot am sperat că va fi ceva de noi. Uite, că nu e nimic de noi! Am devenit colonie în era modernă. Parcă există un program de distrugere a României. O fi? Dacă este, el se întâmplă cu mâini hrăpărețe românești și cu minți care guvernează lumea din umbră.
Tristan MIHUȚA
