Lecție de democrație servită de nemți (care, sigur nu sunt nici comuniști nici PSD-iști), împrejmuind mulțimea cu garduri de protecție și obligând funcționarii (încă?) comuniști ai ambasadei române să-și facă treaba prevăzută în lege, ceea ce autoritățile române nici nu s-au gândit să facă, ba chiar n-au permis (vezi Spania, Franța, Italia), profitând, mizerabil, de litera legii, nu și de spiritul acesteia, respectiv faptul că e mai important să asiguri dreptul la vot și condițiile exercitării acestuia, decât să-l încalci!

Cum să stai la coadă, cinci-șase ore și să nu votezi, iar organizatorul să-ți închidă ușa în nas, când vina îi aparține în totalitate? Dacă organizarea a fost proastă – nu s-au mobilizat cei din ambasade, consulate, agenții, de parcă aveau o singură viteză sau deloc; n-au suplimentat personalul sau nu l-au utilizat în totalitate; n-au eficientizat procesul de votare, eliminând timpii de așteptare, reducând astfel timpul de votare -, e vina cetățeanului, sau a celui care a organizat alegerile? Ce scuză poate fi asta că nu s-a știut numărul votanților pe secții? Ai aproximativ opstsprezece milioane de cetățeni cu drept de vot și obligația, prin lege, să asiguri posibilitatea ca toți să-și exercite acest drept. De ce n-ai introdus votul electronic? De ce n-ai prevăzut ceea ce a urmat? Ai un minister ce se ocupă de diaspora și nu știi ce va urma? Știe toată lumea că sunt peste cinci milioane de români în diaspora, iar autoritățile, chipurile, nu știu unde se află? Să fim serioși! Au știut și știu exact unde sunt românii în străinătate, dar nu vor să știe de ei, pentru că nu sunt proști, manipulabili, șantajabili și ignoranți, precum cei șantajați de primarii pesediști cu tăierea alocațiilor sociale sau mituiți cu salarii și pensii speciale, precum bugetarii de lux. Adică nu sunt votanți pesediști.

E vina cetățeanului că la ambasade, consulate, reprezentanțe diplomatice sau agenții guvernamentale, unde mii de indivizi taie frunze la câini și primesc salarii și diurne uriașe, din bani publici, sunt angajați numai beizadele, curve, lipitori de afișe politice, proști și inculți, ce nu fac altceva decât să sporească birocrația și să-și bată joc de cetățenii români din diaspora? Dacă erau de bună credință, trimiteau personal și logistica din țară, încă de la prânz, când existau deja cozi uriașe și se știa ca nu se va putea face față, suplimentând necesarul de personal, ștampile și buletine de vot, în secții, pentru a fluidiza și accelera procesul de votare. Însă, parșivi și nemernici până la capăt, s-au prevalat de litera legii. știindu-se apărați. Și, pentru că a fost în interesul celor ce-au gazat diaspora, să nu existe multe voturi din diaspora, nu s-a făcut nimic. Și nu din accident sau întâmplare, ci cu bună știință, adică premeditat. Or, dacă și acum Meleșcanu rămâne în funcție, după o astfel de batjocură la adresa cetățenilor români din diaspora, înseamnă că suntem prea toleranți cu cei ce ne batjocoresc și umilesc, toleranță care permite ascensiunea politică și menținerea în fruntea țării a unor astfel de monștri ai imoralității, creați de comunism sau neo-comunism, precum Dragnea, Tăriceanu, Ștefănescu, Meleșcanu, Nicolicea, Iordache, Norica Nicolai, Tudorel Toader, Maria Grapini și mulți alți parveniți și oportuniști de conjunctură, care, în mod normal, n-ar trebui să aibă loc decât la groapa de gunoi a istoriei politice, nu în fruntea statului. Pentru că faptul că nu suntem în Schengen; că n-avem un stat de drept și o justiție reală și toți infractorii din țară ne râd în nas și ne umilesc, se datorează acestor parveniți aroganți, ce se comportă de parcă Dumnezeu i-a pus în funcții, nu electoratul. Indivizi care, din păcate, și-au bazat ascensiunea socială nu pe moralitate sau profesionalism, ci pe sprijinul hoților, evazioniștilor, ignoranților asistați social, mituindu-i cu punere în libertate și cu subvenții publice din bani împrumutați. Sunt niște impostori care și-au bătut joc, precum comuniștii și continuă să-și bată joc de cetățeni, în numele demagogic a unei majorități fantomatice, pe care, chipurile, o reprezintă!

Pavel ROMAN

 

Vlad URSULEAN  – la Generalkonsulat von Rumanien

„Final fericit la München, unde poliția a luat inițiativa de a construi un perimetru din garduri, a băgat pe toată lumea înăuntru și acum consideră că sunt pe teritoriul consulatului, deci ar trebui să voteze cu toții. Unul dintre polițiști e născut în Brașov și ne-a vorbit la portavoce în română . Rămâne enervarea de peste zi – peste 8 ore de stat la coadă și mulți oameni care au renunțat, dar e înduioșător să vedem autorități care iau măsuri în sprijinul publicului și le anunță calm, liniștind instant o mulțime furioasă.

Update: sistemul a fost blocat de la București la ora 22 și tot au rămas oameni pe dinafară.”