În ultimele 6 luni, echipa mobilă din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, Serviciul Protecția Copilului și Familiei al Direcției de Asistență Socială Arad (director Oana Pârvulescu – foto), a intervenit într-un număr de 40 de cazuri de violență domestică.

La emiterea unui ordin de protecție în cazurile de violență domestică, membrii echipei mobile răspund solicitărilor agenților din cadrul Poliției Municipiului Arad, 24 de ore din 24. Echipa mobilă asigură evaluarea iniţială a gradului de risc din perspectiva acordării serviciilor sociale, respectiv, stabilirea măsurilor de siguranţă oferind servicii de consiliere, informare și sprijinire a victimelor violenţei în familie, adecvate nevoilor acestora.

În ultima jumătate de an, de la înființarea Compartimentului Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, membrii echipei mobile, au intervenit prompt, indiferent de ora din zi sau noapte, week-end sau sărbători legale, într-un număr de 40 de cazuri de violență domestică în care Poliția Municipiului Arad a emis ordin de protecție. În majoritatea cazurilor, au existat acte de violență anterioare, agresorii manifestând un comportament abuziv generalizat față de victime. După tipul de violență, în procesul de identificare a gradului de risc, am identificat 30 de cazuri de violență verbală si fizică, 1 caz de violență verbală, fizică și sexuală, 6 cazuri de violență verbală si 3 cazuri de violență fizică. Având în vedere activitatea colegilor noștri, raportată la numărul de cazuri, dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la violența domestică, în special asupra femeilor, fenomen care încă există la cote înalte în țara noastră.

Compartimentul Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice din cadrul Serviciului Protecția Copilului și Familiei, prin echipa mobilă, asigură permanenţa în ceea ce priveşte intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică în Municipiul Arad. Reprezentanții echipei mobile vin în sprijinul victimelor, minorilor, persoanelor cu dizabilităţi sau persoanelor cu nevoi speciale, vizate de ordinul de protecţie provizoriu cu măsuri de protecţie socială realizând toate demersurile necesare pentru depăşirea riscului imediat și colaborând interinstituțional pentru prevenirea și combaterea violenței în familie prin orientarea victimelor către serviciile sociale existente.

Situația familială a victimelor este urmărită și după emiterea ordinului de protecție, reprezentanții echipei mobile păstrând legătura cu acestea, punându-le la dispoziție  servicii de consiliere specifice oferite de către specialiștii noștri.  Ulterior, conform legii, cazurile de violență sunt referite spre monitorizare Serviciului de Intervenție în regim de urgență, Situații de abuz, Neglijare și Violență Domestică din cadrul Directiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.

B.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here