Eu, ziarist. El era medic. Este medic și azi. Vârsta și cunoștințele comune ne-au apropiat de pragul prietenie. Așa am ajuns să-l invit la mine, acasă, cu doamna lui, o femeie finuță, gingașă, cumsecade. Într-o zi, înainte de 1989, să fi fost prin 1984-1985, domnul doctor îmi dă întâlnire, la el, la „serviciu”, și îmi cere un ajutor, așa, „ca între prieteni”: să ajungă secretarul Organizației de bază a PCR, pe secția de spital în care activa. „Rivalul” era un coleg de-al său, și el apropiat mie, cu diferența că acesta n-a apelat la ajutorul meu. În fine, „prietenul” s-a ținut de mine ca scaiul de oaie, mă suna mereu, să vadă și să audă „ceva nou”. Nu am vorbit cu nimeni, nu puteam și nici nu îndrăzneam, dar dom’ doctor ajunse secretar de partid și fără ajutorul meu – probabil, nu contase doar pe mine, a apelat și la alte puncte de sprijin din sistem. Cum ar veni, domnul se făcu tovarăș. Radia, era fericit!
Așa l-a prins Revoluția, ca toa’șu secretar. Dar, dacă a fost revoluție în țară, revoluție a fost și în conștiința tovarășului medic, încât, brusc, redeveni domn. Ba și un înfocat luptător anticomunist. Mai apoi, ajunsese un băsist de băsist, un fanatic fără margini. Adică neterminat. Înainte de alegerile din 2009, îmi striga pe stradă: „Voi, neocomuniștii, nu aveți nicio șansă! Destul ați jefuit țara! Băsescu vă mănâncă pe toți ăștia ai lui Năstase!”. Credeam că s-a scrântit, atât era de trasfigurat la față. Retro Satana!, ăsta să fie prietenul care tânjea până la umilință să ajungă secretar de partid? Din păcate, da, el era.
Acuma, nu știu cât credea în lupta sa cea nouă. Îl suspectez de oportunism, de „neooportunism”, ca să fiu pe-o nuanță cu el. Și nu greșesc. Domnul doctor, fost tovarăș, umbla după o funcție mare în sistemul sanitar și se străduia să pară, ca în urmă cu ani, un „cadru de nădejde”. Ciuciu! N-a ajuns! Ironia sorții, a fost promovat colegul lui, om la locul său, cu bun simț, cel care nu ajunsese secretar de partid, pentru că nici nu se străduise. Brusc, gălăgiosului băsist i-a pierit glasul și s-a pleoștit. Azi, scârbit de toate, e antibăsist!! În pas cu mersul vremii și cu evoluția culorilor, cameleonul s-a readaptat la împrejurări, la ambientul politic. Adicătelea, vorba lui Pristanda, curat murdar, curat mișel!
