Bun tare facebook-ul ăsta! Daaaa. Mai ales pentru cei care plesnesc de intelijență și vor să se facă auziți, chiar dace se fac de… vai ș-amar. Există în Arad un deputat PSD, despre care puțini știu, Florin Tripa, pe numele său de scenă. Pădurar de profesie, a ajuns  în Parlament cu ajutorul „listei”. Acolo unde au ajuns și alții, tot din Arad, pe baza aceluiași criteriu. Dar măcar ăia tac, când n-au ce face, și asta se întâmplă mai tot timpul. Nu este cazul și al lui Tripa, cel care se bagă singur în seamă și când trebuie, dar mai ales când nu trebuie. Iată ce scris pădurarul pe net:

„Nu m-au convins ABSOLUT DELOC răspunsurile domnului Virgil Popescu, ministrul propus de PNL pentru Economie, căruia i-am adresat astăzi (ieri, 30 octombrie 2019, n.red.) 4 întrebări extrem de necesare şi legitime, în cadrul sesiunii de audieri la comisia de specialitate. Pline de ambiguitate, astfel au fost toate răspunsurile sale, începând cu motivul pentru care PNL a desfiinţat practic Ministerul Turismului, trecându-l în paranteză la capitolul „şi altele”. Adică, după ce un întreg ciclu noi am reuşit să facem performanţă la guvernare în agricultură şi turism, transformându-le în veritabile motoare economice, vin liberalii şi pun turismul românesc la iernat. Nu a fost convingător acest domn Popescu nici în ceea ce priveşte continuarea Masterplanului pe turism şi cu atât mai puţin în momentul în care l-am întrebat despre viziunea sa privind dezvoltarea staţiunilor balneo-climaterice din vestul ţării. Cât despre voucherele de vacanţă, nu mai vorbesc, absenţa lor se înscrie în linia generală de austeritate faţă de români pe care o va impune PNL.”

Așa de tare au contat întrebările lui Tripa pentru colegii săi parlamentari (din Comisia de resort) încât Virgil Popescu a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Economiei! Lucru care nu se poate spune despre alți miniștri propuși pentru un viitor post într-un posibil guvern Orban. În concluzie, ori deputatul pădurar de Arad are atâta valoare  în fața colegilor săi din Comisie, lucru cât se poate de posibil, ori a fost mai greoi în exprimare dacât în scris, lucru cât se poate de posibil, având în vedere că declarațiile de presă i le face altcineva. Vorba aia, dacă tăceai, filosof rămâneai!

Stimate parlamentar, decât să te faci și să-ți faci de rușine electoratul, mai bine hai acasă și continuă număratul cioatelor din pădurile de prin preajma Ineului, zona ta de responsabilitate. (P)

Cioată MILIȚIANUL