Zeci de programatori din vestul ţării se întrec sâmbătă şi duminică la Arad! În cadrul unui maraton de 24 de ore, programatorii vor căuta să rezolve cele mai importante programe informatice pentru instituţii, asociaţii dar şi firme private. Acest maraton are loc în cadrul primului Hackaton organizat vreodată la Arad. Evenimentul are loc la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, care este şi organizator al acestui „maraton” de programare, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și agenții economici.

Peste 50 de programatori vor intra în competiție începând de sâmbătă, orele 12.00 în Micălaca, în Complex M. Premierea celor mai buni va avea loc duminică la prânz, după ce juriul format din specialiști va decide  care sunt cele mai bune soluţii, aplicaţii sau servicii de administrare web. „Ne bucurăm să putem veni în sprijinul comunităţii arădene, al agenților economici prin Facultatea de Ştiinţe Exacte din cadrul universităţii noastre. Este un început pe care vrem să-l dezvoltăm în anii care urmează” a declarat rectorul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile.