Au ajuns controalele ANAF parodii politice?

În timp ce se fură sute de milioane de lei prin colectarea în numele statului a TVA de la consumatori (curată delapidare, conform Codului penal, pentru că sunt însușiți banii statului, ca gestionar de fapt) sau prin rambursarea TVA din operațiuni fictive (fraudă fiscală, în special în domeniul lucrărilor de investiții realizate cu bani publici, unde para-ndărătul se realizează și din rambursări ilicite de TVA, prin înregistrarea de cheltuieli fictive), inspectorii DGA din ANAF au reușit marea performanță, ca după 700 de controale (în care s-au deplasat mii de kilometrii cu mașinile instituției, încasând diurnă și alte cheltuieli de deplasare), să aplice sancțiuni de 4,1 mil. lei (din care nu se știe cât se vor încasa, pentru că procentul celor rămase definitive, după atacarea sancțiunilor în instanță, e foarte mic).

Chiar a meritat o astfel de desfășurare de forțe, când, la nivelul fiecărui județ și oraș (Primărie), există structuri de control abilitate în domeniu, care puteau exercita acest control fără a fi necesară o astfel de logistică? Păi, raportat la nivelul fraudei fiscale din România, în domeniul TVA, al accizelor, al comerțului cu legume, fructe, carne, electronice (unde nici 50% nu trece prin casa de marcat), aceasta reprezintă o performanță, demnă de mediatizat? Că service-urile auto, nu dau bon de casă de marcat, când ele abia supraviețuiesc din cauza taxelor mari de autorizare și concurenței celor „agreate”?

Nu că n-ar trebui să respecte legea, dar chiar aceste domeniu era cel mai critic din punct de vedere al fraudei fiscale? A terminat Antifrauda cu furtul de TVA, accize, comerțul cu cereale, legume și fructe și au trecut, în bloc, la service-uri? Sau nu mai au voie, șefii unși politic, să controleze, în toiul campaniei electorale și în pragul celei ce va urma, să se atingă de cei care trebuie să alimenteze fondurile partidelor care i-au uns în funcții! Care e adevărul? Mă întreb, ce decizie ar lua ministrul finanțelor, vis-a-vis de activitatea DGA (controlată și monitorizată, exclusiv politic), după un audit profesionist la această instituție, în urma căruia ar constatat că numai cheltuielile cu salariile depășesc încasările instituției și că în ce privește combaterea reală a evaziunii fiscale, instituția aproape că nu contează (pentru comparare, analizați ponderea evaziunii fiscale în PIB, conform Eurostat, în ceea ce privește colectarea TVA)?

De ce nu există transparență și nu se face o comparație între ceea ce realizează (lunar, trimestrial, anual, oricum ar fi) DGA, cu peste 2500 de angajați (fără cei din vamă) și fosta Garda Financiară, cu doar 700 de angajați? Așa, ca să se vadă ce înseamnă intervenția brutală și mafiotă a politicului în administrație și ce înseamnă politizarea, de tip mafiot, a administrației publice. Adică, concret, să se vadă ce-a făcut Ponta, Chițoiu și Gelu Diaconu pentru economia românească și, mai ales, pentru „creșterea” (corect spus scăderea) gradul de colectare al taxelor și impozitelor, când au desființat Garda Financiară. Vreți adevărul? Transparentizați activitatea ANAF în ceea ce privește colectarea, respectiv aportul fiecărei structuri în realizarea gradul și nivelului de colectare și o să constatați că, de fiecare dată, intervenția politicului (reorganizare, desființarea sau restructurare), a avut ca efect scăderea gradului de prevenire a fraudei fiscale și, mai ales, scăderea gradului de încasare a taxelor și impozitelor.

Analizând în această cheie, a creșetrii gradului de colectare a taxelor și impozitelor, după interveția politicului (care este adevăratul și unicul indicator ce sintetizează efectul deciziei politice) o să constatatați că după desființarea politică a Gărzii Financiare, de către revanșardul Ponta (pentru că Garda Financiară constatase că lucrase 25 de ore pe zi, la Complexul Energetic Oltenia) și slugile mafiei politice, Chițoiu și Diaconu, gradul de plată benevolă a taxelor și impozitelor (adică a plăților din proprie inițiativă, în total plăți la buget) a scăzut, proporțional cu creșterea procentului evaziunii fiscale, raportat la PIB. Păi, când decizia controlului operativ și inopinat, a devenit formală, în realitate fiind înlocuită cu decizia politică, centralizată, de control, adică numai după ce structurile centrale (eminamente politizate) avizează acțiunea de control, în ce mai constă caracterul operativ și inopinat?

Dacă avizarea controlului survine la ore sau zile după ce a fost receptată informația și s-a produs frauda, iar obiectul controlului nu mai există (marfa s-a vândut și documentele au fost distruse), în ce mai constă caracterul operativ și inopinat? Deci, să fie clar pentru toți care încă mai cred că Garda Financiară a fost desființată pentru că era o instituție coruptă și ineficientă. Raportat la nivelul corupției din alte structuri ale statului (ANAF, Poliție, Vamă, Agenții, Sănătate, Guvern, Parlament), adică în procent la numărul de personal, Garda a fost chiar cea mai puțin coruptă instituție, iar propaganda că desființarea s-a datorat nivelului corupției din Garda Financiară, a fost o marotă lansată de mafia politică, pentru a anihila activitatea de control operativ și inopinat a fiscului, pe care n-o puteau controla. Cu alte cuvinte, nu activitatea ori ineficiența activității Gărzii Financiare a deranjat politicul, ci faptul că nu putea anticipa prezenta acesteia în locurile în care se comitea fraudă fiscală, protejată politic.

Pe de altă parte, în ceea ce privește prevenția în domeniul fraudei fiscale și al eficienței în ceea ce privește creșterea gradului de conformare la plata taxelor și impozitelor, respectiv al încasărilor, Garda Financiară a fost un model ce trebuia upgradat, nu distrus, pentru că era copiat după modele ce funcționează în UE, adaptat și specific economiei de piață. De altfel, efectul prevenției, generat de activitatea Gărzii Financiare, cuantificat în gradul de conformare voluntară al nivelului colectării taxelor și impozitelor, față de cel actual, a fost semnificativ mai important și numai dacă ești de rea credință poți contesta acest fapt. De asemenea, în ceea ce privește volumul sumelor atrase și încasate la buget sau volumul și valoarea plângerilor penale privind fapte de evaziune fiscală, nu se poate face o comparație cu actuala structură antifraudă a ANAF întrucât cifrele nu mint și sunt în totalitate favorabile fostei Garzi Financiare. În aceste condiții, se pune întrebarea firească: cine și de ce ascunde realitatea? De ce nu se spune adevărul privind motivul real și impactul real asupra economiei, desființarea de către Ponta, Chițoiu și Diaconu a Gărzii Financiare? Cine a câștigat și continuă să câștige ascunzând adevăratul motiv al desființării Gărzii Financiare, respectiv faptul că ANAF-ul a pierdut una din atribuțiile vitale, principale, respectiv controlul real operativ și inopinat și că Garda Financiară a fost substituită cu o caricatură, din punct de vedere al operativității controlului? Este mai mult decât evident că cei care ascund realitatea și sunt împotriva transparenței în ceea ce privește aportul structurilor ANAF cu privire la realizarea gradului de colectare al taxelor și impozitelor, sunt, de regulă, politicienii aflați la putere. Ei și mafia pe care o protejează (companiile care fac evaziune fiscală) sunt cei care au de câștigat și câștigă de pe urma desființării controlului operativ și inopinat și înlocuirea acestuia cu o farsă, numita Direcția Antifraudă Fiscală. Pentru că, politicienii, controlând frauda fiscală, logic, au vrut și vor și controlul asupra celor care combat frauda fiscală, adică a ANAF.

Și cum se poate realiza protecția și controlul fraudei fiscale, dacă nu prin secretizarea activității și eficienței structurilor subordonate ANAF și prin formalizarea controlului operativ și inopinat al ANAF, transformat, în realitate, în control la ordin sau decizie politică? În aceste condiții, nu devine ANAF un instrument politic? De asemenea, cum mai poate avea caracter operativ și inopinat, controlul exercitat de structurile ANAF, dacă pentru fiecare acțiune e nevoie de Referat și Ordin de serviciu? Pentru că, politicul, ca să poată controla activitatea ANAF, deși Legea 227/2015 și Legea 207/2015, privind Codul fiscal și Codul de procedură fiscală (cu modificările și completările ulterioare) stabilesc clar atribuțiile ANAF și a inspectorilor cu atribuții de control, a adăugat la lege, prin așa zisele proceduri, interdicții ale aplicării acesteia. Adică, deși legea permite și sunt stabilite ca atribuții, prin proceduri și norme, atribuțiile sunt condiționate de decizii (ordine), care îngrădesc, în fapt, aplicarea legii în timp real. Și uite-așa, deși legea instituie obligația și permite, norma și procedura (care adaugă, de fapt la lege, prin introducerea unor condiții), blochează și îngrădesc aplicarea legii. Și, ghiciți, în favoarea cui s-au introdus procedurile fiscale și normele de aplicare a legilor? A cetățeanului, sau a celui care comite fraudă fiscală, fiind protejat de proceduri și norme?

Așa controlează factorul politic ANAF. Prin emiterea unor proceduri care condiționează aplicarea legii. Iar ca să salveze aparențele, din când în când, se mai desfășoară și câte o acțiune de amploare, decisă tot politic și, după ce cei protejați sunt preveniți, acțiunea este prezentată, „cu surle și trâmbițe”, ca o mare lovitură împotriva fraudei fiscale. În realitate, acest gen de acțiuni, lipsite substanță reală în ceea ce privește impactul asupra nivelului fraudei fiscale, nu sunt altceva decât reprize de circ pentru ignoranți, prin care șefii numiți politic își justifică funcțiile, lăsând impresia că ANAF își face datoria. Și, culmea, orice formațiune care vine la putere, pentru a da impresia că este preocupată de soarta banilor publici, în loc să facă o analiză profesionistă din care să rezulte adevăratele cauze ale lipsei de eficiență a ANAF în colectarea obligațiilor bugetare, începe cu restructurarea și reorganizarea activității ANAF, nu cu modificarea legislației care să crească competențele organelor de control fiscal, să reducă birocrația, să descentralizeze decizia și să eficientizeze astfel activitatea. Păi, măi oameni normali la cap: de treizeci de ani tot faceți reorganizare, restructurare și desființați instituții, iar eficiența lor e tot mai scăzută, pentru că, în fapt, nu faceți altceva decât să substituiți oamenii lor cu ai voștri. În schimb, în ceea ce privește legislația și competențele, ați abandonat problema, lăsând-o la cheremul unor grupuri care protejează mafia fiscală și pe care le preluați de la guvern la guvern, fără să vă atingeți de ele și fără să realizați că, în fapt, acolo e adevărata problemă. ANAF, așa cum e, chiar și cu beizadele, nepoți, amante sau lipitori de afișe, poate, numai să fie lăsată să-și facă treaba, neîngrădită de proceduri și norme și fără imixtiunea politică (care, pervers, sub masca eficientizării activității, a centralizat decizia la București, ca să aibă controlul total). Eliminați birocrația politică, adică simplificați activitatea (prin desființarea direcțiilor regionale, structuri inutile și menținerea administrațiilor județene, ori prin menținerea direcțiilor regionale și desființarea administrațiilor județene), descentralizând decizia și competența centrală, la nivel teritorial și veți vedea că ANAF și orice altă structură de acest gen, funcționează eficient, fără restructurare sau reorganizare.

Dar, are curajul să facă acest lucru puterea, când mafia fiscală conduce România? De treizeci de ani sunt sceptic și nu m-am lecuit!