Că când nu are treburi (cumpărături, birturi, baruri etc. adică) de făcut și bani de cheltuit Falcă trage câte o fugă de patru, cinci zile și prin comuna Arad. Să-i buiguie de cap și mai tare pe fraierii de arăeni care au pus botul și l-au ales atâtea mandate la rând. Atâta l-au ales pupincuriștii lui, arădeni, cu neoprotestanții în frunte, încât l-a făcut pe țărănoiul de la Dideștii de Oltenia (un sat cam bârnace la culoare) miliardar.
Cu ultima ocazie, Dă, Doamne!, Gogu și-a adunat presa plătită din banii arădenilor și le-a spus că cum și că câte lucrări a finalizat el pentru orașul sufletului lui (vax, albina, a transformat Aradul într-o comună scumpă la taxe și impozite și mai apusă – la propriu și la figurat).
Bunăoară, a declarat că a finalizat, printre altele, lucrările la Palatul Cultural (la țigarmonică, mai pe înțelesul lui). Și că ce lucrare a ieșit din mâinile celor de la firma care… care.
Am auzit ceva de stadionul UTA, care, așa cum am mai zis, va fi gata la pulivara anilor care vor urma. Nicidecum nu se vor respecta termenele, nici alea inițiale, nici alea promise de atâtea ori de Gogu țigarmonașu și de hoaverul lui de conjunctură Călinel Bibărțel, primarul nelegitim al Aradului, pădurar la origini și pilos la SRI România.
Iată cum au fost finalizate, vorba vine, lucrările la Palatul Culltural, partea dinspre Mureș:
P.S. Apropo, domnule europarlamentar țigarmonicar, Statuia Marii Uniri, cea plătită cu milioane de euro, și care trebuia amplasată în fața CJA sau pe lacul de la pădurice, unde e? Că a trecut mai bine de un an de la Marea Unire. Te doare pe tine la bască… Sau nu te lasă UDMR-ul?
Țigarmonașul de la broancă & Ana Maria N.
Rusine olteanului demolator ”dottore” falca !
Sunteti prea ,prudent’ stimate Ioan Teudan.,Rusine,dottore,demolator’.Mai scoateti manusile si fiti ceva mai concret: eu zic: la canal cu ei!Romania navigabila in lung si lat.
Comments are closed.