Mergeam cu tata la meci, la UTA. Mă ținea de mână, eu cu privirea la turn. Am crescut, mergeam la UTA, la antrenament (ajunsesem la copii și, apoi, la juniori), priveam la turn. Mă gândeam sau visam că sunt pe terasa turnului și privesc Aradul de sus. Nu știam că acolo fusese sediul administrației Fabricii Astra, unde s-a fabricat primul automobil de pe teritoriul actual al României.

Au trecut zeci de ani. Întâmplător am ajuns cu redacția Observator în acea clădire. Biroul meu, de director, era la etaj, sub turn. Și am avut o dambla, cum zice cântecul – într-o seară de vară să beau o bere pe terasa turnulețului la care tânjeam din copilărie. Și am făcut-o, prin 2001. Într-o seară de vară, după închiderea ediției ziarului, i-am zis lui Tibi Dumitrescu, administratorul ziarului, să ducă o masă pe mica terasă. Am dus scaune, am băut bere – eram patru persoane. I-am rugat ca vreme de un sfert de oră să tăcem – să privim bolta înstelată, mașinile care goneau înspre și dinspre Gară, să ne uităm în paharul cu bere etc. Am stat acolo, pe terasă, vreo două ore. A fost una dintre cele mai frumoase seri din viața mea.

Tristan MIHUȚA