Mă plimbam şi eu prin Gara din Arad. Așteptam să vină un prieten. Cu trenul, am bănuit eu, din moment ce mă aflam într-o gară. Trece un om pe lângă mine. Cu mâinile la spate, bălăngănind un ciocan, perpendicular pe dorsalul din proprietatea proprie și uitându-se la șine ca la un dușman.
-Probleme?, încerc eu traversele cu un cui de întrebare.
-Mhh…, face el o grimasă ca o înjurătură.
-Vine trenul?, mai încerc eu un dialog din Caragiale.
-Care?, îmi taie el, ca din culegerea de probleme matematice.
-De la Bucureşti., arunc eu un oraş în discuţie.
-La ora asta, mai vine tren numai de la Budapesta.
-De unde ştiţi?, îl provoc eu.
-Pentru că de acolo nu vin probleme pentru mine.
M-am uitat tâmp la mine în ochi, după care mi-am luat şi oglindă. M-a văzut că nu înţeleg prostia din mine. De fapt, era vizibil. Eu nu ştiu să îmi ascund prostia.
-Ovidiu Balint, mă prezint eu întinzând mâna spre cunoaştere.
-Acarul Păun, se prezintă el.
-Dumneavoastră sunteţi veşnicul vinovat?
-Sunt vinovatul profesionist!
-Şi, care e diferența?
-Veșnic înseamnă nemuritor, iar profesionist înseamnă şi a transmite o meserie.
-Adică, pentru a deveni acar, îţi trebuie un maistru?, mai întreb eu.
-Normal, zice el, bălăngănindu-și ciocanul din gestiune, cu mâinile la spate.
-Şi, ce înveţi de la un acar?
-De exemplu, să fii vinovat tot timpul.
-Şi, cum e să fii vinovat tot timpul?
-Foarte confortabil. Oricine dă vina pe tine şi nimeni nu te trage la răpundere.
-Şi, cine răspunde?
-Nimeni.
-Şi, ce se întâmplă după aceea?
-Nimic.
-Dar dacă se prăbuşeşte un bloc şi mor 100 de persoane?
-Ei, şi? De vină e subalternul meu, zidarul.
-Dar dacă pe o şosea, din cauza unei gropi, cineva scapă de la moarte?
-Totul e aranjat de şef!
-Domnu’ acar, cum m-aş putea angaja la dumneavoastră?
Se uită la ciocan printre picioare.
-Câte prostii aţi făcut la viaţa dumneavoastră?
-Nu ştiu.
-Atunci căutaţi în altă gară.
Culmea a fost că nici nu a venit trenul.
