Un pastor penticostal din Arad este primul caz al unui arădean confirmat cu coronavirus, potrivit informațiilor noastre.
În comunitatea neoprotestantă se vorbea de câteva zile despre cazul pastorului, un sexagenar, despre care s-a crezut inițial că suferă de o formă mai complicată de pneumonie și a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Testarea sa a scos însă la iveală faptul că fusese infectat cu virusul SARS-CoV-2. Bărbatul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Vom reveni cu amănunte în măsura în care acestea vor fi publice.