Bărbatului nu i s-a făcut testul de Coronavirus deși prezenta simptome

Au trecut doar câteva zeci de minute de când s-a aflat că în Arad există primul caz confirmat de pacient infectat cu virusul COVID-19, zis și coronavirus, până la anunțul că pacientul în cauză, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a și murit. Tot câteva zeci de minute au trecut și de la anunțul că bărbatul a murit și până la avalanșa de mesaje și telefoane cu care întreaga redacție Special Arad a fost asaltată. Vorbim despre mesaje și telefoane pline de panică. Printre cei care ne-au contactat se numără și medici care lucrează în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Și asta ni se pare cel mai important și cel mai, de ce să nu o spunem, grav cu putință, având în vedere ce se petrece în toată lumea și, o să vedeți, ce se întâmplă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Vă subliniem că ne-am decis să publicăm informațiile de mai jos considerând că venim în sprijinul tuturor, o problema ascunsă nefiind nicidecum una rezolvată, dimpotrivă, poate deveni devastatoare! Mai mult, avem o impresie care nu ne dă pace: că parte din autoritățile locale (deocamdată nu dăm nume) par a fi efectiv moarte de frică, și nu din cauza virusului, ci a scaunelor pe care le ocupă, nerealizând că lipsa de informare declanșează efecte dintre cele mai negative și, în final, duce la panică!

Cu astea în minte, în continuare, redăm strigătul de ajutor al unor cadre medicale, citându-le, evident, sub protecția anonimatului, și punând pe tapet întreaga poveste, din păcate nu una frumoasă.

Așadar, un bărbat de 64 de ani din Arad a murit infectat cu coronavirus. Evident, nu putem să știm dacă virusul l-a ucis sau dacă altă boală pe care o avea, dar cel mai probabil că virusul a avut un aport considerabil. Înțelegem, din surse oficiale, că bărbatul a fost internat în stare gravă pe data de 20 martie, ulterior fiind intubat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Totodată, aflăm că abia astăzi, pe 23 martie, pacientul a fost testat pentru a vedea dacă este cumva infectat cu coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. Ulterior, acesta a fost transportat cu ajutorul unui echipaj SMURD la Timișoara, fiind ventilat mecanic, iar acolo a și murit.

Nu știm de ce (poate ne spun UPU, DSP sau Prefectura sau cine naiba mai are dreptul să spună ceva în țara asta!) bărbatul în cauză a fost testat abia pe 23, deși a ajuns la Spitalul Județean Arad pe 20. Așadar: 20, 21, 22, 23 martie. Nu știu nici medicii și alte cadre medicale cu care am stat de vorbă. Însă, la fel ca noi, medicii își pun o serie de întrebări și se declară îngrijorați. Problema e că ei au mai multe date – pe care noi încă nu le cunoaștem – să se îngrijoreze.

„Mă întreb dacă au fost respectate niște proceduri în legătură cu pacientul ăsta. Mă întreb de ce a stat pacientul ăsta atâtea zile în Spitalul Județean, din moment ce au golit Spitalul TBC pentru cei suspecți de coronavirus? Oare s-au respectat anumite proceduri și anumite circuite de la bun început? Gândiți-vă numai că, dacă a ajuns la UPU, a intrat în contact cu cei de acolo. Probabil a trecut pe coridoare, pe la radiologie, pe etaj și la ATI. Deci, teoretic, omul ăsta a prins în spital vreo patru ture de infirmieri și asistenți, plus toată tura de la UPU, plus radiologia, plus ATI. Câte persoane au intrat în contact cu el?”, se întreabă unul dintre medicii din Spitalul Județean Arad.

În același timp, personalul este speriat fiindcă, dacă virusul s-a transmis de la pacientul în cauză, este foarte posibil ca și ei să-l fi transmis mai departe altor colegi, iar ulterior altor persoane din exterior.

„Mă întreb doar câte persoane din spital au intrat în contact cu pacientul ăsta? Deocamdată nimeni nu știe răspunsul ăsta. Aici, în spital, e panică. Toți se gândesc că poate au luat virusul de la el și apoi l-au dat mai departe. De ce nu l-au dus la TBC, că doar au pregătit spitalul pentru pacienți ca el. Trebuie să ne gândim că, după ce au intrat în contact cu pacientul respectiv, toți oamenii ăia din spital au mers acasă, au mers în diferite alte locații, au mers la cumpărături. Așadar, șansele de răspândire sunt mari, foarte mari”, mai spune un medic arădean.

Cât de bine sunt protejați medicii? Nu sunt bine protejați!

Răspunsul la această întrebare ni-l dau chiar ei, medicii. Ei bine, în timp ce autoritățile dau asigurări că totul este în regulă, că nu este cazul să ne panicăm, că în spitale există de toate, ceea ce ne spun medicii ne aduce aminte de cazul Colectiv. Și atunci, ca și acum, autoritățile dădeau asigurări că totul este în regulă, în vreme ce medicii spuneau clar că nu au aproape nimic și că situația era dezastruoasă. Nici acum situația nu este prea „roz”.

„Nu avem nimic. Avem niște **** de măști subțiri. Măștile astea pe care ni le-au dat ei nu au efect. Virusul ăsta are nu știu câți microni, iar dacă nu ai o mască ce are un filtru bun, orice altă mască e inutilă”, ne spune unul dintre medici, în vreme ce un alt coleg de-ai săi ne spune că „ni se dă o mască pe tură. Cum **** să folosesc o mască pe o tură întreagă? O mască de-aia trebuie folosită o oră, poate două, dar nu o tură întreagă. Și ei le spun oamenilor că avem de toate. Avem, pe naiba”.

Totodată, auzim că zilele trecute, la Serviciul Județean de Ambulanță s-ar fi dat niște măști de „cea mai proastă calitate posibilă”, dacă ne luăm după mărturia unui medic. „Vă trimit poze cu măștile primite de noi zilele trecute. O să vă cruciți. Unde mai pui că uneori nici săpun să ne spălăm pe mâini n-avem. Și gândiți-vă că noi suntem primii care luăm contact cu oamenii”, ni s-a confesat un al treilea medic.

„Pastorul a fost internat acolo în regim normal. Nu au avut teste. După trei zile l-au trimis la Timișoara, era pozitiv, a murit. Clădirea va fi dezinfectată, dar cadrele medicale? Plânge toată secția ATI efectiv. Sincer, și pe mine mă ia plânsul”, ne scrie un alt cadru medical, al patrulea.

Cazul Suceava le dă frisoane

Ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Spitalul Județean din Suceava le dă de gândit medicilor arădeni. Aceștia se tem ca, după cazul despre care tocmai vorbim și după cele întâmplate, să nu se ajungă într-o situație ca cea de la Suceava, unde lucrurile sunt de-a dreptul dramatice și unde nu mai puțin de 52 de cadre medicale au fost confirmate cu coronavirus.

„O să ajungem fix ca la Suceava. Eu cred că s-au făcut multe greșeli în cazul ăsta. Gândiți-vă că, dacă o parte din medici, asistente sau infirmieri s-au infectat de la pacientul ăsta, ei infectează tot spitalul. Se aude prin spital că urmează să îi testeze pe toți cei care au intrat în contact cu pacientul depistat pozitiv. Păi îi testează degeaba acum, că există posibilitatea ca rezultatul să iasă fals pozitiv. Dacă vorbim de un contact de 1-2 zile, poate să nu iasă testul pozitiv. Virusul nu are replicare virală suficientă. Deci, în primele zile poate să iasă fals pozitiv. Există șanse să <paralizezi> efectiv Spitalul Județean Arad. Punem spitalul pe butuci”, spune unul dintre medicii arădeni speriați de situație, care se teme ca situația să nu fie mușamalizată în cele din urmă.

Și, în timp ce noi scriam aceste rânduri, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Nelu Tătar, a declarat public că este în curs o anchetă la Spitalul Județean din Arad, anchetă care ar urma să stabilească care este personalul medical ce a intrat în contact cu pacientul decedat, adică exact ceea ce ne spunea și unul dintre medici.

Cu cine a mai luat contact pacientul?

Pacientul despre care vorbim este un pastor penticostal din Arad și a luat contact cu sute de oameni, mai ales în cadrul bisericii, unde s-ar părea că de 8 martie ar fi împărțit flori femeilor.

Totodată, sursele noastre spun că bărbatul de 64 de ani avea probleme de sănătate înainte de a fi contactat coronavirusul.

Așadar, este extrem de greu de stabilit cu câte persoane a intrat în contact arădeanul depistat pozitiv de coronavirus și decedat ulterior, însă șansele ca și alte persoane să se fi infectat de la el sunt foarte mari.

Cât despre ancheta de la Spitalul Județean Arad, așteptăm și noi cu nerăbdare să vedem care vor fi rezultatele. Evident, dacă acestea vor fi comunicate publicului larg, deoarece în ultima perioadă fluxul de informații oficiale a fost stopat de autorități, ordinele fiind ca singurul organism care transmite comunicări oficiale să fie Grupul de Comunicare Strategică. În mod normal secțiile prin care a trecut pacientul, în special cea de ATI, ar trebui închise, iar personalul băgat direct în carantină.

Totodată, am primit câteva imagini foto-video care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care a fost transportat pacientul. Vorbim, desigur, despre lipsa izoletei. Imaginile le puteți vedea atât în poza principală, cât și în materialul video de mai jos.

Alin OLTEANU, Andrei FULIAȘ

Explicație foto: Lipsa dotărilor din Spitalul Județean poate ucide