Se cunoaște faptul că mulți concetățeni de-ai noștri și-au cumpărat în ultimii 13 ani case la Bătania, în Ungaria. La 20 de km de Arad, prin vama Turnu. Se mai știe, cei care știu, că avem o mare comunitate de români acolo. S-au născut, au crescut și trăiesc în orășelul de graniță respectiv. Orășel în care creștinii ortodocși români au și o biserică, la fel ca și creștinii ortodocși sârbi, de altfel.

În urmă cu câțiva ani buni de zile, în urma unei furtuni a căzut crucea de pe turla clădirii bisericii ortodoxe românești din Bătania. A trebuit să treacă mai mulți ani ca să se facă lucrările de rigoare pentru repunerea Sfintei Cruci. Cu toate că, pe atunci, viceprimar era Traian Cresta, cel care are acum o funcție în Parlamentul Ungariei, ca reprezentant al comunității românești din Ungaria. Krsta este numele său real, să fim bine înțeleși.

Cu câteva zile în urmă, preotul ortodox de la Parohia din Bătania, care aparține de Episcopia Ortodoxă Română din Jula (Gyula), înființată în anul 1946, și-a făcut bagajele și a tăiat-o, creștinește, în Arad. Împreună cu familia. Și asta, se zice, cu aprobarea P.F. Siluan, episcopul de Gyula. Și-a părăsit Biserica, credincioșii și a fugit ca și bandiții. Asta da credință.

Acum, când românii băștinași din Bătania, precum și aceia care și-au cumpărat case acolo, dintre care mulți dintre ei locuiesc acolo au nevoie mai mult decât oricând de Biserică, de o rugăciune etc. Ne este silă de aceste specimene de popi care nu au niciun Dumnezeu, doar banul să iasă!

Păi, dacă păstorul turmei părăsește turma…

Rușine Bisericii Ortodoxe Române din Gyula. Rușine episcopului din Jula, Siluan (nu-i mai adăugăm titulatura de Prea Sfințitul, că nu merită), că i-a dat voie celui de la Bătania (nu-i mai spunem preot, că și-a făcut de râs profesia) să fugă, să-și părăsească enoriașii care în acesta momente chiar AU NEVOIE de Biserică!

Să vedem ce măsuri se vor lua. Până atunci însă, ortodocșii români din Bătania nu au decât să meargă la Biserica Ortodoxă sârbă, la cea catolică, reformată sau să treacă la neoprotestanți!

Allomas utca, tizen nyolț  

Explicație foto: Biserica din Bătania în vremurile bune

1 COMENTARIU

  1. Nu mai vorbiti prostii, preotul nu este lasat sa treaca in Ungaria, a incercat de mai multe ori sa treaca si nu l-au lasat. Stiti prea bine ca sunt inchise vamile.

Comments are closed.