Situația de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (SCJUA) nu este deloc roză după numeroasele îmbolnăviri interne cauzate de modul în care au fost tratate primele cazuri de infectare cu noul coronavirus din județul nostru.

Astfel, mai mulți medici au ales să-și întrerupă colaborarea cu spitalul, un gest de natură să ne pună pe gânduri în ceea ce privește realitatea din cadrul SCJUA. Dar, în același timp, nu putem să nu facem comparația cu Italia, unde medici aflați în pensie și-au oferit serviciile pentru a salva vieți. Și, e bine de știut: Și acolo s-au comis erori la fel de multe ca și la noi!

„Șase medici au anunțat că vor renunța la desfășurarea activității medicale din Unitatea Primire Urgențe. Unii dintre ei sunt la vârsta pensionării, iar unii au depășit vârsta legală de pensionare însă au aviz de prelungire a activității de la Colegiul Medicilor. Alți doi medici, de pe secții diferite, au anunțat că își vor depune dosarele de pensionare. Niciunul dintre ei nu a fost confirmat cu coronavirus  – SARS CoV-2”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.