După mai multe „alarme false”, cazuri despre care se putea auzi la nivel de zvon prin oraș, autoritățile locale au anunțat două îmbolnăviri cu coronavirus în Pecica.
Testele au confirmat că un bărbat în vârsta de 73 de ani și un altul de 48 de ani suferă de COVID-19, amândoi fiind internați la Arad, deocamdată neavând nevoie de intubare.
„Vă îndemn la calm: amândoi sunt internați la spital, sunt în stare stabilă, iar autoritățile abilitate au luat toate măsurile necesare pentru a evita răspândirea virusului în rândul membrilor lor de familie” – a ținut să liniștească populația primarul Petru Antal.
Autoritățile centrale și locale roagă cetățenii să respecte în continuare, cu strictețe, regulile de igienă și distanțare socială, precum și toate măsurile impuse pe durata stării de urgență prelungite până în 16 mai.
Poliția face controale zilnice pe străzile orașului, mai multe persoane fiind amendate pentru că nu aveau declarația pe propria răspundere (tipărită sau scrisă de mână) ori nu au respectat orele de deplasare (cei peste 65 de ani).