Într-una din zilele trecute, un taximetrist din Arad care a fost filmat de către un alt participant în trafic, că a depășit pe linia continuă, și a fost postat pe rețelele de socializare. Logic, a fost sancționat, polițiștii de la Rutieră l-au identificat, i-au suspendat permisul de conducere și i-au aplicat o amendă contravențională. Foarte bine, ar zice oricare dintre noi. Dacă a avut limbrici și s-a grăbit, să stea pe dreapta o vreme.

Tot într-una din zilele trecute, pe Calea Victoriei din Arad (vizavi de Spitalul Județean), Contesa de Hășmaș, alias Geanina Pistru Popa a comis-o (din nou)! A întors noul „bolid” din dotarea proprie (vezi vidoclipul) trecând nu peste una, ci peste două!!! linii continue! Ei, și. Nu a pățit nimic. Cel puțin nu am fost informați, oficial, de către purtătorii de voarbe de la Poliție, nici măcar de către „gurista” cu blog, Claudia Iuga (angajată din surse externe la comunicare). Nu știm dacă Geanina ar fă pățit ceva, d.p.d.v. legal, pentru fapta comisă. Și că polițiștii de la „rutieră”, aflați în subordinea noului șef, comisar șef de poliție Daniel Borta, ar fi luat vreo măsură concretă, măcar similară cu cea din cazul taximetristului.

Oare Contesa de Hășmaș este privilegiată și în domeniul „rutier”? Că își parchează autovehiculele din dotare proprie, de „n”șpe mii de euro (de unde atâția bani, nu e de competența noastră), pe unde și cum o taie capul, am mai scris. Atât noi, câți și alți colegi din presă. Deci, ar fi recidivistă, cum ar veni. Dar, când legea e lege doar pentru unii, aflați temporar la putere, asta e. Așteptăm reacția Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad și reacția Poliției Locale. Că dacă ei tac înseamnă că fiecare șofer poate să facă tot ce vrea pe arterele din comuna Arad. DaCĂ COntesa de Hășmaș face tot ce vrea, pulimea de ce nu ar putea?

 

BEȘ BAR