În acest grup (Limba română pentru cei afectați de limbajul feisbuc) sunt oameni care iubesc limba română. Unii sunt români, alții studenți străini, care au învățat limba română de la zero și ne urmăresc mereu cu atenție, iar când au nelămuriri întreabă, alții sunt străini, pur și simplu, care au învățat limba română pentru că le-a fost dragă și culmea e că o vorbesc și scriu mai bine decât mulți români pur-sânge; pe scurt, e lume bună, interesată și deșteaptă. Vă încurajez să profitați, punând întrebări referitoare la problemele pe care le întâmpinați în privința ortografiei, ortoepiei, semanticii, etimologiei, nu contează, întrebați absolut orice, vi se va răspunde. Pe profesorii din grup îi rog să intervină oricând, explicând, desigur, așa cum știu ei cel mai bine. Am remarcat, în timp, că e un grup „spălat”, vorba bunicii mele, atunci când vorbea despre intelectuali sau oameni citiți, pur și simplu. Părerile aici sunt expuse, nimeni nu se ceartă, nimeni nu jignește pe nimeni, e liniște și pace. Dialogul e la mare artă. Cine sare calul, va pleca spre zări mai calde, bineînțeles. Ce spuneam? A, da. Ridicați probleme, subliniați greșeli, citați din politicieni, din specialiști din diverse domenii, din ce mai auziți pe la televizor și nu vă sună bine! Orice postare va aduce un plus de cunoștințe. Unii dintre noi vor pleca mai bogați. Cine e bogat gata, are șansa să le ofere și celor mai săraci din bogăția aceea. Dacă aveți prieteni interesați de limba asta frumoasă a noastră, maltratată cu sânge rece de atâta lume, invitați-i și pe ei în grup, să profite. E o societate axată pe profit aici. Să ne îmbogățim, dară!

Eugenia CRAINIC (sursa: facebook)