Vă îndemn cu stăruință pe acei care aveți o grădină cât de mică, să o cultivați cu legume, zarzavaturi, căpșuni, zmeură, mure, sau să plantați în ea pomi sau arbuști fructiferi și nu o să vă pară rău. Și la aceste plante să le administrați cât de puține chimicale, cum ar fi îngrășăminte chimice, insecticide, fungicide, erbicide, stimulatori de creștere și rodire, sau alte cele. Asta pentru a consuma produse cât mai ecologice, cât mai naturale. Chiar dacă nu veți avea producții mari, legumele și fructele nu vor fi ca și cele din comerț, ca și aspect, dar vor avea un gust bun și, mai ales, vor fi foarte sănătoase .
Eu am ajuns la concluzia că este bine să fac acest lucru. O fac de câțiva ani și nu regret. Înainte de asta credeam că nu se merită, dar se merită din plin, să știți. Consumăm, eu și familia mea, majoritatea legumelor și fructelor produse de către noi și nu avem teama că ne băgăm „boală în oase”, cum se zice, prin consumul acestora. Procurate din altă parte, dar neștiind cum au fost produse. Sigur, sunt pline piețele și supermarket-urile de aceste produse, care mai de care mai frumoase și mai arătoase, dar când ajungi acasă și le mănânci constați că au un gust nespecific acelui produs. Chiar dacă ele arată minunat există pericolul să te îmbolnăvești. Și asta datorită E-urilor și al altor substanțe folosite la producerea fructelor, legumelor sau a alimentelor de origine animală, care se comercializează în piață și în magazinele de profil. Și pe care le cumpărăm zi de zi, pentru hrana noastră și a familiilor noastre.
Mai nou, toți comercianții  folosesc reclama cu „produse de casă” , care nu justifică nici decum, nu întotdeauna, felul în care au fost produse respectivele fructe, legume sau alimente. Spun asta deoarece toți acei producători de fructe și legume, pentru comercializare, pentru a avea recolte mari, iși produsele să arate bine, folosesc din plin substanțele mai sus menționate.

Am un amic bun, care are o funcție de conducere la un supermarket, și care nu folosește pentru consumul său și al familiei sale aceste produse din magazinul respectiv. Sau de la engrosiști, ci numai din piață, de la țărani. De ce oare?

VĂ DORESC MULTĂ SĂNĂTATE ȘI TOATE CELE BUNE!

Marius BRASAI