Primăria Municipiului Arad așteaptă probabil ca ploaia să salveze gazonul de pe stadionul „Francisc Neuman”, ca să poată, mai apoi, să dea un răspuns presei.
Pentru că, cel puțin noi am dorit să aflăm, oficial, care este explicația municipalității în legătură cu degradarea gazonului. Așa se face că am cerut relații, firește, la purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ralu Cotrău. Care a întrebat și ea mai departe, desigur, că doar n-o fi expertă în întreținerea gazonului. Așa cum a primit ea un răspuns, o explicație coerentă, așa am primit și noi. Adică, deloc. Fapt care ne duce cu gândul că „experții” municipalității în întreținerea gazonului sunt, vorba aia, „apă de ploaie”. Lucru evident dacă arunci o simplă privire pe stadion.
De altfel, un semnal de alarmă a fost tras chiar de firma care a montat gazonul și care a remarcat că acesta nu este bine întreținut de municipalitate. Dar, cine să-l audă? Darămite să-l înțeleagă!