Îi ştiţi pe arădenii vrednici ai lui Falcă? Cei angajaţi pe criteriul apartenenţei la partid(e) –PD, PDL, PNL sau chiar PSD – în toate companiile şi societăţile subordonate administraţiei locale. Cei care nu trebuie să împarte o pizza, că ei şi cu familiile lor are salar şişi permite.

Cei care merg încolonaţi (poate chiar şi clonaţi!) la vot, că aşa zice Geani (sau Falcă, sau Cionca… egal!). Cei pentru care Bruxelles e totuna cu Brucsles, rulare e totuna cu rurare iar tramvai e un cuvânt greşit, fiind, de fapt, tranvai…

Ei bine, toţi aceştia, au un grup al lor, pe Facebook, din care însă (din fericire) nu fac parte. Grupul le este doar destinat, e la mişto, e locul în care arădenii, alţii decât cei „vrednici” ai lui Falcă, fac haz de necaz. Că atâta le-a mai rămas de făcut în Arad, să râdă.

Vă invităm, aşadar, să participaţi la porţia zilnică de râs:

#ânpreună pt cetățeni Aradului