De când am deschis mai bine ochii, mă feresc să consum, la localuri, în țară sau afară, mâncăruri pe bază de carne tocată, De ce? Pentru că niciodată nu poți ști ce a fost tocătura aceea cu o seară înainte. O fi fost grătar, friptură la tavă ori carne la limita termenului de garanției. Poate chiar carne expirată.
Eram la Clubul Presei, de la redacția ziarului Flacăra roșie, înainte de 1989. Ștefan Tabuia, om pofticios, comandă, la ora 9, trei-patru chiftele. Îi zic: „Fane, chiftelele astea au fost grătar, aseară”. El, sigur de sine și molfăind cu poftă: „Ha, micălăcene, la mine nu ține cu de astea, că nu-s grețos”! N-a terminat bine fraza, că se și schimbă la față și tușește mai rău ca un fumător înrăit. Apoi, duce mâna la gură și, de pe buze, ia o jumătate de scobitoare. „Dumnezeii mamei lor, ai avut dreptate, micălăcene”! A urmat un scandal „monstru”, cu șefimea de la Restaurantul Zărandul care alimenta și Clubul Presei. Dar rezoluția era dată (QED), teorema demonstrată – nu lua niciodată mâncare pe bază de tocătură, la restaurante, autoserviri etc., că nu știi mâncarea cărui predecesor lipsit de apetit o consumi! Cel puțin, nu în România.
Tristan MIHUŢA
