Așa funcționează, din nefericire, toată România! Deși e condamnat, verbal și moral, de majoritate, traficul de influența, în România, a devenit un instrument cvasi-general, prin care cetățeanul își rezolvă aproape toate problemele cotidiene. De la servicii banale (branșamente la apa și canalizare, la energie electrica, la gaz, debranșari de la rețeaua de termoficare, obținerea de autorizații de construcții sau alt gen de autorizații, etc.), la școlile de șoferi și obținerea permisului de conducere, la înscrierea odraslelor la scoli generale, licee, facultăți și până la angajările la stat sau, uneori chiar la privat, totul funcționează pe sistemul: n-ai pe cineva? Nu cunoști pe cineva? Dau ce trebuie, numai să nu stau la rând sau să se rezolve cum vreau eu. Când e vorba de interesul particular, gata, nu se mai pune problema corupției, ci se consideră „descurcat” sau „orientat”. Nici traficul de influență (s-a apelat la o cunoștință,  deci nu se pune), nici mita (a fost o „atenție”, un „cadou”, necondiționat de serviciul făcut, deci nu poate fi mită) nu mai sunt corupție. Dacă e vorba de propria persoană sau odrasla sa, individul devine extrem de maleabil când vine vorba de principiile morale ce guvernează societatea. Adică, în anumite situații, este admisă frăția cu Dracu, iar unele reguli pot fi încălcate, pentru că e vorba de „descurcareală”, nu? Și ce dacă-i oportunism? Cum adică să nu profite, dacă-i mai isteț decât ceilalți (a se traduce șmecher, șiret) și are ocazia? Cu ce greșește că și-a angajat fiul analfabet, la stat, dacă odrasla e plină de diplome, de-l eclipsează pe Iorga și pe Noica, și toata Academia română, la un loc? Ce, a plătit degeaba facultățile? Și ce dacă fiul vecinului a terminat la buget, fără „pile” și rămâne șomer? Dacă n-are „relații” și nu știe la cine să apeleze, ghinion! Și ce dacă și-a rezolvat, pentru „beizadea”, un post în administrație, fără concurs? Ce, el nu are aceeași diplomă ca și cei care au dat concurs? Ce, el nu poate, ca și alții, sa fie obedient și bun executant, chiar dacă, profesional, e un încurcă lume? Dacă trebuie, face orice i se cere, că lipsa de morală și incompetența nu se văd de-afară!
Apropo! Alții (în special politicienii cu studii tomnatice, ce si-au desăvârșit educația la patruzeci-cinzeci de ani – precum Harap Alb, în trei ani la fără frecvență, cât altii în zece), de ce pot și el, beizadeaua lui tata, nu poate? Așa gândește cetățeanul român, educat în comunism, fără principii morale (sau, mă rog, cu principii morale materialist-dialectice, ce au la baza instinctele primare, nu rațiunea) și așa s-a creat un sistem paralel, nelegal, cu sistemul oficial, legal, în care funcționarii publici, oportuniști, vămuiesc ceea ce ar trebui sa fie un drept legal și favorizează pe cei ce nu au dreptul în defavoarea celor care-l au. Și, uite-așa, încălcând câte puțin principiile morale, ba chiar renunțând la ele când e vorba de propria persoană sau odraslele personale, s-a instaurat statul blocat legal, dar care, uns cu corupție, adică cu mită și trafic de influență, funcționează perfect „pe sub pult”. Nu exista sincope, de genul: nu se poate, n-ai dreptul, nu îndeplinești condițiile, în România, decât oficial. Neoficial, adică „pe sub pult”, dacă știi să ungi mecanismul care trebuie, când trebuie și cum trebuie, se rezolvă tot. Dacă știi să găsești omul potrivit, la momentul potrivit, obții ceea ce, oficial, e imposibil. Ce contează prostituția morală, dacă obții ce vrei?
Acesta este modul în care funcționează azi România. Ce este, cu adevărat, corupția? Pentru cei mai mulți, o noțiune abstractă, din vocabular, care, foarte rar, devine și ceva concret. E valabilă, de regulă, doar pentru ceilalți (restul), nu și pentru propria persoană. Tot de regulă, corul celor care strigă, hoții și corupții, este alcătuit ori din cei care deservesc aceleași  practici, ori urmează a le implementa. Iar dacă le pică pe cap beleaua (DNA, ori alte organe de cercetare penală), Spielberg devine un pigmeu în materie de scenarii în care protagoniștii au rol de victime politice sau ale „concurenței”. Că, de, „ghinionul”, în materialismul dialectic, nu ține de imoralitate, că doar Dracul nu există. Și ce dacă se crucesc cei din lumea civilizată, când au contactat cu acest gen de specimene, cu o astfel de mentalitate? Sunt niște fraieri care habar n-au ce simplu e să te descurci când ești șmecher! Nu ne bate nimeni la această „disciplină”!
Pavel  ROMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here