O înscriere recentă, dubioasă cel puțin, în cursa pentru Primăria Arad este cea a lui Adrian Wiener, de la USR Arad, acesta înlocuindu-l, vorba vine, pe un coleg de-al său ce voia, chipurile, să „scoată mita din Primărie”. Asta fără să aibe, individul în cauză, vreo dovadă palpabilă că există mită pe acolo, nu că nu s-ar zvonii că ar exista. Vorba aia, căcălău Măria Ta! Revenind la Wiener, acesta fusese numit, la începutul pandemiei, director al Spitalului Covid 19, din Grădiște. Oare de către cine? Sau la directiva cui, dacă nu a lui Falcă! Pe scurt, komunistul ordinar de prefect, Ghiță Stoian, îl pune șef la spitalul Covid pe Wiener, acesta îl retrage pe candidatul USR Arad din lupta pentru funcția de primar și se pune pe el!!!!!

Oare cât de prost trebuie să fii să nu îți dai seama că este o „jmecherie”, o lucrare de-a botoxatului Falcă? Șeful peste Primăria Arad și nu numai. Că la câte șmecherii de genul ăsta, și nu numai, a făcut în cei 16 ani de hegemonie îi cunoaștem stilul mârșav. Stil care a adus Aradul la stadiul de o comună mai răsărită între Oradea și Timișoara.

Revenind la Adi Wiener, acesta este unul dintre „demolatorii” actului medical arădean. Doctorul a fost manager general la Spitalul Județean Arad și director medical pentru o bună perioadă de vreme. Dar, despre acest aspect, despre cum a păgubit individul la care facem referire sănătatea arădeană (împreună cu firme de casă), într-un articol mai amplu, cu documentele de rigoare.

Sunt voci care întreabă cum de bannerele electorale ale lui Wiener sunt montate în locuri cheie din municipiu, la fel ca și ale lui „Bibi” Călinuț, copil de casă, Bibarț, primarul neales al Aradului. Pe ce  criteriu i-au fost atribuite acele locuri strategice, să le spunem așa, unde-i vedem fățăul cu rânjetul de „jmecher” , dacă nu pe baza „prieteniei” cu botoxatul, al cărui iepuraș se pare că este? Și ăsta este doar începutul, spun cei care se pricep mai bine decât noi la manevrele electorale (că doar ei sunt în spatele lor).

Vi s-a promis un post de viceprimar, domnule Adrian? Poate nu-l cunoașteți, cât de cât, pe botoxatul Aradului, Falcă promite multe și face… canci! Poate că TE va face, ca la Nufărul, cum i-a făcut și pe alții care l-au ajutat. Să nu zici că nu te-am prevenit!

BEȘ BAR