Sursele noastre bine documentate ne-au adus la cunoștință despre faptul că nu de mult, în jurul orei 10.00 sau chiar mai devreme, la sediul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a început o ședință la care participă, pe lângă cei circa 70 de medici veterinari pe care îi are Aradul, și primarul interimar Călin Bibarț. Acesta se pare că le-ar fi ținut o prelegere, nu pe teme veterinare (că n-o fi ăsta ca și Falcă, să le știe pe toate) ci pe teme de partid PNL. Mai concret, ar fi vorba despre o strângere de fonduri! Că altfel medicii veterinari arădeni nu își vor primi restanțele.

Să vedem cum se va finaliza intervenția lui Bibi, ca să nu zicem traficul acestuia (dacă a mai avut loc).

SRI-stul veterinar

(p)