Pandemia este la cote maxime şi îşi face de cap într-o lume autoproclamată civilizată. „Aş îndrăzni să definesc civilizaţia ca fiind arta desăvârşită de a te preface”, spunea Ugo Foscolo, iar aceste cuvinte sunt pentru mine ca o gură de oxigen într-o lume în care ne-a fost indusă ideea că suntem nişte fiinţe superioare, însă comportamentul a 90% din populaţia lumii nu a depăşit stadiul primatelor.

Cum să lupţi cu o pandemie într-un hoas decizional şi o lipsă totală a viziunii? Când am citit cartea lui Pascal de Sutter, „Aceşti nebuni care ne guvernează” am încercat să cred, totuşi, că autorul, din dorinţa de a deveni celebru, a exagerat cumva dimensiunea trăsăturilor psihologice ale personajelor. Îmi plăcea să cred că, în realitate, lucrurile nu stau atât de grav. În contextul acestei pandemii care în ciuda faptului că ne impune acoperirea feţei, pot spune că a avut marele rol de a ne descoperi caracterele. Când spun acest lucru mă refer şi la propriul meu caracter, despre care pot spune că am avut momente în care nu am fost tocmai mândru. Nimic nu distruge un caracter mai mult decât o poate face frica şi ne întrebăm atunci unde ne-a dispărut educaţia şi civilizaţia cu care ne-a plăcut mult timp să ne mândrim.

Pentru oamenii simpli reacţiile acestea de autoprotejare ca răspuns la un stimul care este dincolo de puterea lor de înţelegere, mi se par îndreptăţite până la un punct. Punctul de la care nu mai pot crea o relaţie logică între stimuli şi reacţie este faptul că autorităţile statului, cele care în mod firesc trebuiau să protejeze sălbaticul din mine, prins în ghearele fricii, se comportă precum o căprioară în bătăia farului…

Înainte să pierdem lupta, indicat ar fi să încercăm să înţelegem mecanismul de funcţionare a pericolului. Reacţia de căprioară încremenită a liderilor  nu face decât să dezvăluie fragilitatea psihică şi intelectuală  a unor persoane în mâinile cărora ne-am pus destinele, tocmai din neputinţa de a ne autocontrola şi autodezvolta. Liderii aceştia nu au venit de pe Marte cu vreo misiune providenţială, au apărut din rândurile unei societăţi măcinată de angoase privind deţinerea ultimului tip de smartphone, a unui alt tip de autoturism, de dilemele infantile privind petrecerea timpului liber  şi de goana după reducerile la vacanţele exotice.

Deşi mulţi dintre noi au văzut în asta atributele omului modern, genul acesta de comportament nu are nimic de-a face cu civilizaţia şi cu evoluţia, însă conform legilor lui Murphy, omul va evolua pe măsură ce lucrurile vor merge mai rău şi acest lucru mă face să văd viitorul luminos al omenirii postpandemie.

Ciprian DEMETER

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here