„Finul primarului interimar al Aradului, Călinuț „file din poveste” Bibarț, generalul în rezervă Florian Coldea, fostul șef al Serviciului Român de Informații, are gânduri mari. Ca să nu le zicem subversive. Și că sunt cu substrat greu.
Multă lume s-a întrebat și încă se mai întreabă ce caută Călin Bibarț în fruntea Primăriei? Nu a fost ales, nu l-a recomandat experiența în domeniul administrației publice (el fiind la bază pădurar de profesie „liberală”), dar a fost „recomandat” de către Coldea. Și cum Falcă, cu dosarele sale penale pe la diverse instanțe din țară, numai la Arad NU!, a fost obligat moral în fața protectorului Coldea, nu e de mirare de ce Călinuț este unde este.
Revenind la Coldea, „tătucul” lui Sorin Blejnar, Codruț Marta etc., generalul SRI vrea să facă ravagii și în Arad. Omul, din câte am aflat pe surse, vrea să facă la „privata” lui Relu Ardelean, Dumnezeu Să-l ierte, o secție de securitate. Nu ne băgăm în termeni tehnici, dar în cadrul unei facultăți vrea să înființeze o specializare care să pregătească viitorii securiști. Pardon, sereiști.
Concret, zicem noi și sursele noastre, Coldea vrea să pună mâna pe banca Ardelean, pe (chipurile) Universitatea Vasile Goldiș! Că la modul în care e condusă la ora actuală de către distinsa rector Coralia Cotoraci, fiica lui Ardelean, viitorul nu sună bine! Nici cu Coldea nu credem că va „suna”, dar măcar omul are, sau a avut, intenția de înavuțire! Că așa a fost învățat la SRI. Și cum de la instituția respectivă ieși doar cu picioarele în … față.”
P.S. Acest articol a fost publicat în 7 iunie 2020. Din cele mai recente bârfe, Coldea pregătește o mișcare aducătoare de bani. Mulți bani. Polițiștii locali din întreaga țară, nu numai din Arad, vor trebui să aibe un curs! Care se va face la noua „specializare” a lui Coldea la „privata” din Arad. Adică la „Goldiș”. Frumos, nu? Vom reveni!!!!!!