Democrația, din păcate, nu înseamnă, de fiecare dată și perfecțiune! Efectul, în general, este determinat de nivelul de educație, respectiv de rezistență la manipulare, adică de percepție a adevărului de minciună. Deși votul este singura modalitate prin care societatea triază și selectează pe cei care o vor reprezenta timp de patru ani, nu e și garanția democrației. Ca să reprezinți societatea timp de patru ani, nu este suficient să obții un scor, de până la 50% din totalul voturilor exprimate, valabile, ci să ai peste 50%. Asta înseamnă majoritate, nu 29%, cum are PSD și pretinde că a câștigat alegerile și trebuie să i se dea guvernarea. Și cei din PSD, ca și cei din PNL sau oricare alt partid, stiu foarte bine că pot forma o coaliție, cu o altă sau cu alte formațiuni politice care au acces în Parlament și, după ce dețin peste 50% din mandate, se pot prezenta în fața președintelui și solicita guvernarea, fără ca președintele să se poată opune, decât dacă vrea să provoace alegeri anticipate. Știu, dar nu o fac, decât ipocrit, mizând pe faptul că vor fi respinși. Or, PSD, deocamdată (spun deocamdată pentru că, având în vedere „antecedentele”, în România orice e posibil), nu face nici o mișcare  (nu negociază nici o alianță reala), deci nu se află în situația legală, constituțională, de a solicita guvernarea, pentru că n-o vor.
În concluzie, PSD nu poate emite pretenții pentru guvernare, decât formal și ipocrit, cât timp nu reușește să facă o coaliție care să reprezinte peste 50% din mandatele din Parlament. Vom vedea în viitor, dacă actuala preconizată coaliție se va realiza și cum va decurge colaborarea dintre PNL, USR, UDMR și dacă nu PSD va dori, cu adevărat, guvernarea. Deocamdată, dacă va prima interesul național și nu se vor lupta, exclusiv, pentru „ciolan” sau pentru aiureli, de genul: autonomie teritorială, administrație și educație pe principii etnice, or nu vor prima orgoliile personale, sunt șanse ca guvernarea să se înfiripe și să funcționeze. Sunt sceptic însă, pentru viitor, pentru că fiecare vrea să-și păstreze, pe lângă clientela politică (principalul scop), în primul rând, bazinul electoral (menținut, din păcate, mai mult prin manipulare decât prin promovarea adevărului și posibilităților reale de a transpune în practică, promisiunile).
Acesta e „schepsisul” pe care-l utilizeaza PSD. Electoratul, după fiecare vot, așteaptă implementarea promisiunilor electorale, care, mai devreme decât speră, se întorc ca un bumerang împotriva celui care le-a facut. Or, PSD are suficienta experiență în sensul că cei treizeci de ani de rotație a partidelor politice și a politicienilor, au arătat că toți sunt repetenți la capitolul implementare promisiuni. Pentru că, de regulă, promisiunile, în cele mai multe cazuri, sunt exagerate (dacă nu imbecile) și nu pot fi implementate, pentru că nu există resurse, nu permite legislația ori constituția, iar dacă există resurse, nu sunt accesibile celor de la guvernare, pentru că sunt controlate, ori de crima organizată, ori de opoziție. Acesta este scenariul real în care ne aflăm.
Deci, avem o uriașă problemă, care constituie handicapul tuturor partidelor politice ce guvernează: legislația. Timp de treizeci de ani, partidele politice aflate la putere (în multe situații, când interesele erau convergente și cu sprijinul opoziției) s-au zbătut, la comanda crimei organizate și a lumii interlope sau pentru a-și securiza permanența la putere, să anuleze răspunderea decizională din legislație, pentru erorile comise la guvernare. Astfel că, am ajuns în absurda postură în care nimeni nu mai poate fi tras la răspundere, indiferent de ce erori comite. Așa nu se poate guverna eficient și nimeni nu poate ieși, neșifonat, de la guvernare. Or, cei din PSD sunt conștienți de asta, pentru că sunt principalii artizani ai eliminării răspunderii pentru erorile de guvernare și a amendării legislației în favoarea crimei organizate. Când pesediștii cer guvernarea, joacă doar teatru ieftin, pentru prostimea care i-a votat și restul ignoranților pe care vor să-i atragă de partea lor. Ei știu că nu pot implementa promisiunile electorale și de aceea nici nu vor la guvernare, conștienți c-au votat legi imposibile de aplicat (ex: majorarea alocațiilor și pensiilor, autostrada „nordului”, etc.). Le convine, de minune postura de respinși, pentru că, cu actualul sistem de legi și coduri, e aproape imposibil să guvernezi, fără să te compromiți iremediabil. Majoritatea legilor importante sunt legi organice, pentru schimbarea cărora ai nevoie de 2/3 din Parlament. Cum să obții o astfel de majoritate, când PSD și AUR dețin 40% din Parlament? PSD știe foarte bine că nu se poate și că viitorul guvern se va compromite, pentru că legislația actuală nu-i permite să implementeze nici un program de guvernare. Și, că, cu actuala legislație, cei de la guvernare nu vor putea face nimic împotriva fraudei fiscale, a corupției generalizate, a creșterii pensiilor și alocațiilor, a gestionării și restrângerii efectelor pandemiei COVID -19, a crizei economice și sociale ce va urma și se vor afla într-o situație ingrată din acest punct de vedere.
După dezastrul provocat de Ponta, Chițoiu, Diaconu, Dragnea, Iordache, Nicolicea, Șerban Nicolae, Rădulescu și alți trogloditi, care au modificat toată legislația, în favoare crimei organizate și a interlopilor, e aproape imposibil să guvernezi eficient și ar trebui să fii foarte prost, dacă poți evita, să te zbați să accepți guvernarea. În opoziție e perfect. Ești liniștit, fără stres și nu te poți eroda, din contra, poți acumula capital, înjurând și acuzând puterea de incompetență. Ești ca și cum ai sta, cu parul, după colț, așteptându-ți „clientul”, pus pe fugă de leul care l-ai lăsat să scape din cușcă! Pălitură sigură!O astfel de stratagemă folosește PSD/FSN/PDSR, de treizeci de ani. O astfel de stratagemă a folosit și Dragnea. A cedat guvernarea, într-un moment în care nu se mai putea guverna, pentru că lichidase toate resursele financiare, nu se mai putea împrumuta pentru a îndeplini promisiunile, strada devenise un vulcan și nu puteau majora taxele și impozitele fără să se compromită periculos. Așa că au lăsat visteria goală, datorii uriașe către firmele private și au „spălat putina”, lăsând așa zisul guvern tehnocrat să se descurce. Și, după ce prostimea a uitat și s-a lăsat păcălită de așa zisa guvernare catastrofală a tehnocraților (regizată tot de PSD, prin majoritatea parlamentară), s-au întors „curați” și „nevinovați”, băgând în față, la alegeri, liberalii.
Acum, când circumstanțele sunt aceleași, e greu de anticipat ce urmează? De ce PSD mimează că vor guvernarea, dar n-o vor? Îmi pare rău că trebuie s-o recunosc, dar acesta este adevarul: pesediștii sunt mai șmecheri și mai orientați. Nu se aruncă asupra „potului”, anticipând ce urmează. Și au consilieri buni. Știu că întotdeauna va exista un pește care va mușca nada. Un doritor, oportunist, inconștient, gata să se arunce asupra prăzii, convins că se va descurca, fără să-și pună intrebarea: cum? Cum se va descurca cu actualul sistem de legi, cu actualele coduri (penal, civil, fiscal, silvic), și de procedură, care nu mai includ răspunderea pentru erorile de guvernare și sunt favorabile crimei organizate ce devalizeaza economia și fără resursele minime asigurate? Apropo! Ce-or să spună, cei ce acceptă guvernarea, când vor pleca, pe ușa din dos, însoțiți de corul de fluierături ai celor care au creat cadrul implementării dezastrului, ce vor savura momentul care le asigură, încă o dată, triumful? Că i-a învins sistemul? Păi, nu știu că sistemul e creat de PSD și nu poate fi schimbat,  cu acest PSD în opozitie? De ce l-au acceptat? De ce nu-i lasă, pe cei ce au creat sistemul, „să-și rupă gatul” cu el?
Eu așa aș vedea ieșirea din această mizerie. Dacă tot susțin că au câștigat alegerile și că vor să guverneze, să să fiu (ipotetic), Iohannis, aș da, fără ezitare, în acest moment, guvernarea PSD-ului, ca să implementeze ce-au promis, cu legile votate de ei, cu coronavirusul pe cap și cu visteria publică actuală, goală și cu o opoziție majoritară în Parlament. Vă imaginați ce-ar urma? Ce-ar fi în stradă peste un an sau doi? Aceasta ar fi soluția prin care am putea scăpa, în sfârșit, definitiv de un PSD demagog, nu acceptându-le, la infinit, jocul ipocrit: am câștigat alegerile, vrem la guvernare, dar, de fapt, nu vrem, pentru că știm că am făcut în așa fel încât nimeni nu poate guverna! Din păcate, sunt convins că Iohannis și cei de bună credință din PNL, au luat în calcul și această variantă, dar, se pare, n-o pot aplica. De ce?  Pentru că în spatele politicului există o mafie fiscală, formată din cei care devalizeaza bugetul public și care, spre deosebire de cei aflați în umbra PSD (blindați cu contracte „beton”  și cu legături plutipartite), nu mai au timp să aștepte, pentru că vor să se mufeze la banii publici, în orice condiții. Dovada constă în transparența cu care operează Clotilde Armand, devoalând legăturile strânse, de tip mafiot, dintre administrația politică și crima organizată.
Ce se întâmplă la Primaria administrată de Armand, nu-i o excepție, ci o practică. Peste tot unde există bani publici, e la fel. Iar scopul preluării puterii nu e îndeplinirea promisiunilor electorale nici administrarea eficientă a banului public, ci dirijare banilor publici, prin toate mijloacele posibile *legale și nelegale), către clientela politică, gen cea care se ocupă de colectarea deșeurilor, care realizează profituri de zeci de miliarde de lei din impozite și taxe. Acesta este adevăratul motiv pentru care PSD-ul nu este lăsat să guverneze, deși a creat un mecanism legislativ prin care guvernarea este aproape imposibilă. La ce vom asista în următoarea perioada? La implementarea promisiunilor electorale? Aiurea! Vom asista la o luptă cruntă, fără scrupule, fără menajamente, între mafiile abonate la devalizarea banului public, aflate în spatele partidelor politice, în care vor fi implicate toate instituțiile statului.
Exact cum a fost în timpul guvernării PDL.
Pavel ROMAN