Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de ieri, 08 iunie 2021, Tribunalul Arad a avut onoarea de a primi vizita de lucru a doamnei judecător Corina Alina Corbu, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În contextul imperativului digitalizării instanţelor din România, doamna judecător Corina Alina Corbu, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însoţită de specialişti în informatică, a vizitat Tribunalul Arad pentru a se documenta, atât cu privire la dosarul electronic, implementat deja la Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, cât şi cu privire la alte aplicaţii dezvoltate de specialiştii IT din cadrul Tribunalului Arad, în vederea preluării acestora şi la nivelul  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cadrul acestei vizite, doamna Preşedinte Corina Alina Corbu a avut şi o întâlnire cu judecătorii din cadrul Tribunalului şi Judecătoriei Arad.

În final, doamna Preşedinte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a felicitat atât conducerea Tribunalului Arad, cât şi corpul specialiştilor IT din cadrul acestei instanţe, pentru eforturile şi implicarea în realizarea digitalizării instanţelor judecătoreşti din România.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Vicepreşedinte Virgiliu Flavius BRADIN