Cu ocazia Sărbătorii „Înălţării Domnului” care constituie „Ziua Eroilor”, Consulatul General al României, reprezentat prin Florin Trandafir Vasiloni, consul general,  a organizat în locaţii din cadrul circumpscripţiei consulare de care răspunde,  ceremonii de cinstire a memoriei eroilor români, prin slujbe religioase şi depuneri de coroane de flori.
Asistenţa religioasă a fost asigurată în toate locaţiile de către PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), însoţit de părintele Cosmin Pop, protopop ortodox de Debrecen şi pr. arhidiacon Emanuel Văduva de la Centrul Eparhial. La manifestări a participat şi a depus coroane de flori Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU).

În orașul Debrecen (al doilea oraş ca mărime din Ungaria, reşedinţa judeţului Hajdu-Bihar) au fost depuse coroane la monumentul ostaşului roman, denumit în limbaj popular „Fecioara alba”, monument aflat în Piaţa Bocskai, din centrul oraşului. În continuare s-a făcut deplasarea la cimitirul municipal din Debrecen, unde la monumentul ostaşului român căzut la datorie, situat în „Sectorul românesc” al cimitirului,  au fost depuse coroane si s-a ţinut o slujbă religioasă.

Ulterior acestora, delegaţia Consulatului General al României la Gyula s-a deplasat în oraşul Hajdúböszörmeny, unde au fost primiţi la sediul primăriei locale de către primarul Atilla Kiss şi viceprimarul Sores Istvan. La ceremonia desfăşurată în cimitirul soldatului român autorităţile au participat şi reprezentanţi ai media locală. Au fost depuse coroane la ambele monumente aflate în aceeaşi incintă. Cu această ocazie, primarul Atilla Kiss a subliniat bunele relaţii ale administraţiei locale cu Consiliul Judeţean Bihor, cu care implementează un proiect pe axa RO/HU, care are ca obiect modernizarea ştrandului termal din localitate.  https://youtu.be/64wND6_S3rw