Cu largul sprijin a administrației locale, strada Mărului (despre care s-a scris deseori în presa locală) a devenit un adevărat focar de infecție. Această stradă, aflată în imediata apropiere a cartierului Alfa, este în continuare populată de familii de „bârnaci” care și-au încropit cocioabe și trăiesc în condiții greu de imaginat, Bineînțeles că au construit ilegal, nu au niciun act de proprietate sau închiriere asupra terenului. Unde mai pui la socoteală și faptul că s-au autobranșat, ilegal – cum altfel, la rețeaua de curent electric ce trece prin zonă.

Mergând pe principiul fostului primar, botoxatul de Falcă, „ce poți face azi, lasă pe mâine că poimâine poate nu mai trebuie, actualul primar Călin „Bibi” Bibarț s-a făcut că începe curățenia în zonă, a și reușit câte ceva și… gata! Abandon total. Între timp, zona a devenit și groapă de gunoi, atât menajer, cât și industrial (moloz etc.).

Poate nu ar fi rău ca Bibi să-și facă rondul de seară și în acea zonă, să se filmeze cu „realizările” sale de acolo. Și să îl ia cu el și pe city managerul Bogdan Boca, că poate preia el frâiele în cazul „Mărului” și va face ordine pe acolo. Și pe acolo, că în Arad mai sunt astfel de cazuri. Asta dacă tot ne prostesc de ani buni de zile, de când Aradul, între timp devenit comună, este condus de liberali (fosți pedisți, pedeliști etc.)

Până atunci vă invităm să aruncați ochii pe fotografiile de mai jos.